Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Poliția avertizează: atenție la colindători!(669)

Ieri, la ora 16.50, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă de 57 ani, că în timp ce se afla în scara unui bloc de pe aleea Daliei, doi tineri „colindători” i-au smuls din mână o poşetă, ce conţinea suma de 200 lei şi un telefon mobil, după care au fugit în Parcul de la Casa de Cultură, prejudiciul fiind de 600 lei.
Oamenii legii efectuează cercetări în vederea identificării acestora şi tragerii lor la răspundere penală.
Poliţiştii vă recomandă să manifestaţi prudenţă în momentul în care primiţi colindători, printre aceştia putând fi şi infractori care vor profita de orice clipă de neatenţie pentru a sustrage diferite bunuri.


De asemenea, având în vedere faptul că, în perioada sărbătorilor de iarnă creşte numărul cumpărăturilor, iar mulţi aleg să îşi petreacă sărbătorile departe de casă, aceasta fiind o perioadă prielnică pentru infractori, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa atrage pe această cale atenţia cetăţenilor să fie mult mai vigilenţi şi să ia un minim de măsuri de autoprotecţie.

La cumpărături:
- manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături, de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă;
- nu luaţi asupra dvs. sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;
- când este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături;
- păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor;
- când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ;
- când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi tot teancul de bani, ci doar suma necesară plăţii contravalorii acestora;
- obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
- nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.
În cazul în care plecaţi de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:
- rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
- spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;
- închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
- pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret;
- atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi.

Specific sărbătorilor de Crăciun este obiceiul colindatului. Nu toţi cei care vin la uşa dumneavoastră cu zicala ”ne daţi ori nu ne daţi” au gânduri bune.
Feriţi-vă de persoanele care nu prezintă încredere şi învăţaţi şi copiii sau persoanele în vârstă pe care le aveţi în grijă să nu deschidă necunoscuţilor. De asemenea, atunci când copiii dumneavoastră mai mici merg la colindat, faceţi în aşa fel încât să fie însoţiţi de un adult, pentru a preveni ca ei să fie atacaţi de alte persoane care ar dori să le ia banii sau bunurile primite în dar.
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!
Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul autoturismului folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele Poliţiei.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.