Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Transportul public metropolitan devine operațional în comuna Cumpăna, începând cu 1 noiembrie 2026

Transportul public metropolitan devine operațional în comuna Cumpăna, începând cu 1 noiembrie 2026(313)

Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna informează cetățenii că, începând de duminică, 1 noiembrie 2026, va deveni operațional serviciul public de transport metropolitan de persoane, asigurat de CT BUS S.A., pe traseul Constanța – Cumpăna, prin linia 220.

Introducerea acestei linii face parte din procesul de extindere a rețelei de transport public la nivelul Zonei Metropolitane Constanța, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Constanța.

Noua linie va asigura legătura directă dintre Gara CFR Constanța și Campusul Școlar Cumpăna, oferind locuitorilor o alternativă de transport public mai rapid, cu program regulat, tarife metropolitane unice și facilități pentru categoriile de beneficiari prevăzute de lege.

Pentru informarea corectă a călătorilor, prezentăm în continuare traseul, stațiile, programul de circulație și tarifele aplicabile.

📍 TRASEUL LINIEI 220:
Gara CFR Constanța – Campus Școlar Cumpăna, cu retur pe același traseu general.
🚏 STAȚIILE DIN COMUNA CUMPĂNA:
🛑 Novatigla
🛑 Răsăritului (Movilă)
🛑 Tractorului (Troiță)
🛑 Monumentului (Biserica Adormirea Maicii Domnului)
🛑 Constanței - Poștă
🛑 Cireșica (Biserica Sf. Cuv. Parascheva)
🛑 Ciocârliei (Biserica Betania)
🛑 Teiului
🛑 Complex Sportiv
🛑 Campus Școlar

În municipiul Constanța, autobuzele vor opri în stațiile: Gară - Linii Metropolitane, Stadionul Portul, C.A. Rosetti, Far, Direcția Sanitar-Veterinară, Parc KM 4-5, Mugurului, Constanța Sud și Veterani.

🕒 PROGRAM DE CIRCULAȚIE:
Luni – Vineri: 05:15 – 23:00
🕔 05:15 – 06:35: la 20 de minute
🕡 06:35 – 10:05: la 15 minute
🕙 10:05 – 13:05: la 20 de minute
🕐 13:05 – 16:05: la 30 de minute
🕓 16:05 – 20:05: la 20 de minute
🕗 20:05 – 23:00: la 30 de minute
Sâmbătă – Duminică: 05:45 – 23:00
🕔 Autobuzele vor circula la intervale de 30 de minute.
ℹ️ A fost depusă solicitarea ca prima cursă să înceapă la ora 05:00.
💳 TARIFE DE CĂLĂTORIE:
🎟️ Bilet metropolitan, valabil 120 de minute pe toate liniile CTBus: 5 lei
🎟️ Abonament 24 de ore: 15 lei
🎟️ Abonament 72 de ore: 35 lei
🎟️ Abonament 7 zile: 75 lei
🎟️ Abonament lunar: 150 lei
🎟️ Abonament 6 luni: 800 lei
🎟️ Abonament 12 luni: 1.500 lei
ℹ️ Primăria comunei Cumpăna se află în discuții cu reprezentanții CT BUS pentru amenajarea unui punct de emitere și reîncărcare a abonamentelor de transport în zona Campusului Școlar Cumpăna, cu program de funcționare în una sau mai multe zile pe săptămână, astfel încât cetățenii să poată beneficia de aceste servicii direct în localitate, fără a mai fi necesară deplasarea în municipiul Constanța.
💳 MODALITĂȚI DE PLATĂ:
Biletele și abonamentele pot fi achiziționate prin:
• Chioșcurile CT BUS din municipiul Constanța.
• Aplicația mobilă și platforma online de ticketing;
• 24Pay;
• Automatele de vânzare și reîncărcare.
ℹ️ Totodată, sunt în curs demersuri pentru identificarea unor puncte de vânzare a biletelor de călătorie în cadrul magazinelor situate în apropierea stațiilor de autobuz, pentru a facilita accesul cetățenilor la serviciul de transport public.

Biletul de 5 lei poate fi achitat și direct în autobuz, cu cardul bancar.

ℹ️ În ceea ce privește amenajarea refugiilor pentru călători, precizăm că acestea vor fi realizate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, aflat în implementare, care prevede amplasarea a 36 de stații moderne de transport public în comuna Cumpăna. O parte dintre acestea vor fi dotate cu tehnologii inteligente, menite să faciliteze informarea călătorilor și să îmbunătățească condițiile de așteptare. În ședința din 28 octombrie 2026, Consiliul Local Cumpăna a aprobat modificarea studiului de oportunitate al proiectului, în ceea ce privește dimensionarea stațiilor de transport public.
🚌 Transportul deservit de societatea Metropolitan va continua în condițiile normale.
🚌 Linia 220 reprezintă o nouă opțiune de transport public pentru locuitorii comunei Cumpăna, facilitând deplasarea către municipiul Constanța.
Taguri: CT BUS, transport matropolitan, curse, tarif redus, PrimariaCumpana

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.