Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

A jefuit o femeie într-o stație de autobuz(650)

Ieri, la ora 19.00, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, şi cei ai Secţiei 3 Poliţie Constanţa, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, o localnică în vârstă de 59 de ani, în timp ce se afla într-o staţie de autobuz de pe b-dul 1 Decembrie 1918 a fost deposedată prin smulgere de o sacoşă în care avea un telefon mobil, un portofel cu suma de 280 lei şi alte bunuri.

Deplasaţi operativ la faţa locului, poliţiştii au constatat că cetăţenii îl reţinuseră pe tânărul ce comisese fapta, preluându-l şi conducându-l la sediul unităţii de Poliţie unde a fost identificat în persoana lui P. Adrian, de 18 ani, din comuna Bălteni, judeţul Galaţi.

Asupra sa au fost găsite bunurile şi valorile sustrase, poliţiştii reţinându-l pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii de arestare preventivă.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.