Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Consiliul Județean al Elevilor Constanța se dezice de metodologia CNE(798)

Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, organizaţia care reprezintă drepturile şi interesele comune ale elevilor din judeţul Constanţa, atrage atenţia asupra legalităţii Metodologiei pentru desfăşurarea alegerilor în cadrul Consiliului Elevilor, adoptată de Consiliul Naţional al Elevilor în data de 21 septembrie 2014.

  Mai multe elemente din metodologie încalcă în ansamblu şi în parte Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CNE şi principiile acestuia. Câteva chestiuni care intră în conflict cu regulamentul sunt: modul de aprobare, lipsa de competență, birocrația, durata mandatului, componența comisie de validare, transformarea alegerilor democratice în concurs, elemente de neconstituționalitate și termeni juridici folosiți incorect, de exemplu contravenție. Toate încălcările sunt prezentate în raportul atașat.

  Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa consideră că legalitatea şi legitimatea alegerilor vor fi puse sub semnul întrebării, în contextul desfăşurării lor după această metodologie pentru că vor fi organizate fără respectarea Regulamentului CNE.

  De asemenea, suntem de părere că prin suprabirocratizarea procesului electoral, Consiliul Naţional al Elevilor îi îndepărtează pe elevi de această organizaţie, limitând unor categorii de elevi dreptul de a face parte din Consiliul Elevilor, astfel făcând din acesta o organizaţie nereprezentativă și închisă, pierzând astfel menirea pe care o are. Acest lucru poate fi demonstrat foarte ușor prin numărul mic de candidaturi ce vor fi depuse.

“Consiliul Naţional al Elevilor a adoptat o metodologie nelegală, lucru ca va vicia procesul electoral. CJE Constanţa se dezice şi se delimitează de această metodologie.” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa, Constantin - Alexandru Manda.
  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.