Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Avocatul Poporului, DECIZIE ȘOC referitoare la transferul acțiunilor portului Constanța

Avocatul Poporului, DECIZIE ȘOC referitoare la transferul acțiunilor portului Constanța(724)

Avocatul Poporului a constatat starea de neconstituţionalitate a deciziei privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

În urma sesizării a peste 30 de organizaţii sindicale, persoane fizice şi a senatorului Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal, Avocatul Poporului a arătat că dorinţa primarului Radu Mazăre de a trece Portul în administrarea Primăriei nu se încadrează în litera legii supreme a ţării, Constituţia.
Argumentele invocate au vizat conformitatea dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 136 alin. (1) si alin. (2) si art. 121 alin. (2) din Constituţie. „În opinia Avocatului Poporului, prin actul normativ criticat se aduce atingere dreptului de proprietate al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale, astfel cum este prevăzut de art. 136 alin. (2) din Constituţie, întrucât titularii dreptului de proprietate nu pot fi decât statul si unităţile administrativ-teritoriale, respectiv comune, oraşe, municipii si judeţe, iar nu consiliile locale sau consiliile judeţene, care sunt autorităţi deliberative”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului. De asemenea, se precizează că va a fost sesizată Curtea Constituţională, care urmează să se pronunţe în acest caz.


„Sunt mulţumit că Avocatul Poporului a luat decizia cea dreaptă şi nu a dat girul baronilor locali care vor să încătuşeze Portul Constanţa. Toate demersurile pe care le-am întreprins, atât în Parlamentul României, cât şi la instituţiile abilitate, dau roade. Autorităţile statului trebuie să le arate baronilor locali, printre care se află şi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, faptul că nu sunt pe tarlaua lor, că nu pot face orice doresc cu bunurile statului, mai ales când dorinţele lor au interese ascunse. Aştept cu încredere decizia Curţii Constituţionale care v-a clarifica aceasta încălcare a legii din partea slugilor lui Mazăre care fac orice să-și mulțumească șeful. Dacă decizia Curții va fi ună pozitivă mă aștept Mazăre și supușii lui să dea banii inapoi, bani luați cu japcă prin omisiune legislativă”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa.

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.