Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Mașina Google se plimbă prin Constanța

Mașina Google se plimbă prin Constanța(733)

Mașina Google Street View, care realizează imaginile panoramice la nivel stradal, se plimbă în aceste zile prin Constanța.

În această dimineață, mașina Google se afla pe bulevardul Lăpușneanu, în zona ICIL, dar și pe străzile adiacente, așa cum se poate observa din fotografiile realizare de Timpul.

Compania anunțase de la mijlocul lunii iunie că automobilele vor porni din nou la drum, pentru a actualiza imaginile din mai multe orașe mari din România, printre care se numără Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara și Sibiu.

Street View pentru Google Maps a fost lansat în România la sfârşitul anului 2010, fiind primul serviciu localizat introdus după deschiderea biroului Google din România în noiembrie 2010. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View din România a fost realizată în aprilie 2013. Acoperirea Street View în România a fost extinsă atunci cu sute de localităţi şi peste 40.000 de kilometri de drumuri, aproape toate ţara fiind disponibilă în Street View. De asemenea, pe Google Maps au fost adăugate imagini panoramice pentru zeci de atracţii turistice din România.

Street View este o funcţionalitate foarte populară din Google Maps, fiind disponibilă în peste 55 de ţări din toată lumea. Actualizarea imaginilor Street View este una dintre cele mai frecvente solicitări venite din partea utilizatorilor de Google Maps. Street View permite utilizatorilor să exploreze şi să viziteze virtual zone, oraşe, drumuri prin imagini panoramice de la nivelul străzii. Funcţionalitatea este disponibilă şi în Google Earth şi versiunea mobilă a Google Maps.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.