Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Încă o săptămână până la Festivalul Antic Tomis

Încă o săptămână până la Festivalul Antic Tomis(1528)

A treia ediţie a Festivalului Antic Tomis se va desfăşura în perioada 29-31 august 2014 în Parcul Tăbăcărie din Constanţa, cu participarea asociaţiilor de reconstituire istorică din România (Terra Dacică Aeterna, România – Dacia Casă Noastră, Lupii Apoulonului, Legiunea a XIII-a Gemină Apulum, Gladiatorii - Luduş Apoulensis) şi Bulgaria (Legiunea IIII-a Scythica). 

Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa.

Evenimentul beneficiază şi de sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, care va organiza, împreună cu Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, în perioada 29-30 august 2014, o conferinţă cu tema „Istoria antică a Dobrogei – valorificarea turistică a brandului Dobrogea”. La această conferinţă, participanţii vor avea ocazia de a dezbate activităţile, obiceiurile şi stilul de viaţă din antichitate, de a analiză contribuţia patrimoniului istoric al Dobrogei la dezvoltarea turismului în regiune.

Dacă prima ediţie a Festivalului Antic Tomis (organizată în perioada 17-19 august 2012 în zona Edificiului Român cu Mozaic), a reunit peste 6.000 vizitatori, cea de a doua ediţie (ce a avut loc în perioada 16-18 august 2013 în zona Sat Vacanţă – Parcul Tăbăcărie) a atras peste 15.000 de vizitatori şi participanţi care au interacţionat, pe parcursul celor trei zile, cu activităţile, obiceiurile şi stilul de viaţă din antichitate, în cadrul a numeroase ateliere susţinute de membrii asociaţiilor de reconstituire istorică.

La ediţia din acest an sunt estimaţi 20.000 vizitatori.


Programul festivalului

29 august
ora 9.00 - 10.00: Amenajarea taberei, primirea vizitatorilor
ora 10.00 – 15.00: Participare interactivă la atelierele de reconstituire istorică, demonstraţii tactice, antrenamente militare cu public
ora 15:00 – 16:00: Teatru de păpuşi, cu tematică antică
ora 17.00 – 18.00: Paradă militară şi civilă (pe traseul: City Park Mall – tabăra festivalului din Parcul Tăbăcărie)
ora 18.30: Ceremonia de deschidere
ora 19.30: Demonstraţii militare – lupte între daci şi români

30 august
ora 10.00 – 15.00: Participare interactivă la atelierele de reconstituire istorică, demonstraţii tactice, antrenamente militare cu public
ora 15:00 – 16:00: Teatru de păpuşi, cu tematică antică
ora 17.00 - 19.00: Demonstraţii militare, Proiecţii filme documentare, Tir cu arcul, Gastronomie antică
ora 21.00: Paradă în staţiunea Mamaia

31 august
ora 10.00 – 13.00: Participare interactivă la atelierele de reconstituire istorică, demonstraţii tactice, antrenamente militare cu public
ora 13.00: Ceremonia de premiere a participanţilor, înmânarea medaliilor şi diplomelor reenactorilor
ora 17:00: Teatru antic
ora 19:00: Înmânarea medaliilor şi diplomelor celor care realizează piesele de teatru de păpuşi şi teatru antic   

Articole similare

Comentarii

NICOLETTA-MANUELA
24-08-2014
AM PARTICIPAT PENTRU PRIMA DATA ANUL TRECUT LA ACEST FESTIVAL SI AM RAMAS PROFUND IMPRESIONATA DE TOT CEEA CE AM VAZUT. RAMANEAM CU SOTUL MEU PANA DUPA MIEZUL NOPTII IN APROPIEREA TABERELOR IN CARE VIETUIAU DACII SI ROMANII,PENTRU CA ERAM VRAJITI DE ATMOSFERA,DE COSTUME,SIMTINDU-NE 'PROIECTATI' IN ACELE VREMURI ISTORICE. O EXPERIENTA DEOSEBITA,PE CARE N-O VOM UITA CURAND.PENTRU REAMPROSPATAREA AMINTIRILOR,VOM MERGE SI ANUL ACESTA SA DESCOPERIM NOI SECRETE ALE STRAMOSILOR NOSTRII.VA MULTUMIM PENTRU TOT EFORTUL DEPUS PENTRU ACEST FESTIVAL CARE NE UMPLE SUFLETELE DE BUCURIE.
Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.