Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi că Nicuşor Constantinescu putea părăsi țara în iunie

Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi că Nicuşor Constantinescu putea părăsi țara în iunie(1043)

Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi, 10 iulie, că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, putea părăsi ţara până în 25 iunie. Hotărârea instanţei vine deşi acesta, în prezent, este în SUA, potrivit unor documente prezentate de avocatul său, iar DNA a cerut arestarea sa preventivă, cu preşedintele CJ Constanţa dat deja în urmărire naţională.

Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia formulată de Constantinescu, împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care, în 12 iunie, i-a fost respinsă, ca nefondată, cererea de părăsire a ţării.

Între timp însă, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă, pentru că preşedintele CJ Constanţa nu a revenit în ţară după ce a fost operat în SUA. În acest sens, Tribunalul Capitalei a decis, în 23 iunie, arestarea sa, însă o sentinţă definitivă va fi luată de Curtea de Apel Bucureşti, în 15 iulie.

În fapt, DNA a cerut luarea măsurii arestului preventiv pentru că şeful CJ Constanţa nu s-a întors în ţară până în 11 iunie, aşa cum fuseseră stabilite, împreună cu procurorii, circumstanţele în care poate pleca în America să se opereze.

Imediat după ce Tribunalul Bucureşti a decis că Nicușor Constantinescu va fi arestat, chiar dacă decizia nu a fost definitivă, el a fost dat în urmărire naţională.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale distincte. Într-unul dintre ele este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri. 

Sursa: Mediafax.ro

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.