Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Acțiune a tătarilor la baza militară americană din Kogălnieanu

Acțiune a tătarilor la baza militară americană din Kogălnieanu(904)

40 de copii de la Şcoala Comunitară din cadrul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România, însoţiţi de cadre didactice şi lideri ai organizaţiei, au participat sâmbătă, 28 iunie, la Baza Militară NATO de la Mihail Kogălniceanu, la o acţiune organizată de Asociaţia „United Hands Romania". Evenimentul, organizat în avans cu prilejul zilei de 4 Iulie - Ziua Independenţei SUA, a reunit peste 300 de copii din judeţul Constanţa. Gazdele, voluntarii Asociaţiei „United Hands Romania" şi militarii americani, şi-au dedicat întreaga zi de sâmbătă celor mici, alături de care au redescoperit jocurile copilăriei. De cealaltă parte, cei mici s-au echipat în militari şi pompieri şi au urcat pe maşinile din dotarea armatei americane, totul sub atenta supraveghere a voluntarilor de la Asociaţia „United Hands Romania" şi a militarilor americani.
La sfârşitul zilei, copiii s-au despărţit de gazde cu gândul că se vor revedea curând, în cadrul unei noi acţiuni.
„A fost o onoare pentru noi să răspundem invitaţiei doamnei Renee Crossman de a participa la această acţiune şi îi mulţumim pe această cale pentru şansa pe care le-a oferit-o copiilor noştri de a petrece câteva ore de neuitat la Baza Militară NATO de la Mihail Kogălniceanu. Cu siguranţă pentru cei 40 de copii tătari a fost o experienţă de neuitat, iar pentru UDTTMR un prim pas în cadrul unei lungi şi fructuoase colaborări. La ceas aniversar pentru poporul american, cu prilejul zilei de 4 Iulie, transmitem şi noi, tătarii din românia, un gând bun şi mesajul La mulţi ani, America!", a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.