Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Doiniţa Băsescu, despre arestarea soţului ei: Regret că nu ne-am putut ridica la nivelul demnnităţii şi rangului la care am ajuns(554)

Doiniţa Băsescu, soţia lui Mircea Băsescu, arestat preventiv, a cerut scuze familiei preşedintelui Traian Băsescu pentru că ea şi soţul său nu s-au "putut ridica la nivelul demnităţii şi rangului" la care au "ajuns” şi a spus că va încerca să meargă luni la Bucureşti pentru a-şi vedea soţul.

Soţia lui Mircea Băsescu a vorbit, în această dimineaţă, pentru prima dată cu presa după arestarea soţului său şi a spus că încă nu a mers la Bucureşti pentru a-şi vedea soţul.

"Acum mă duc la piaţă. O să încerc să ajung şi la Bucureşti, dacă o să am drept de vizită. Nu ştiu programul”, a spus Doiniţa Băsescu, care a precizat că, probabil, o va face luni.

Ea a mai declarat că a vorbit o singură dată cu Mircea Băsescu după arestarea acestuia, Doiniţa Băsescu spunând că soţul său a sunat-o o dată, ea adăugând că ţine să le mulţumească celor care le-au transmis mesaje de încurajare.

"Le mulţumesc tuturor celor care ne-au trimis mesaje şi care ne-au trimis energia lor pozitivă ca să putem depăşi situaţia aceasta", a spus Doiniţa Băsescu.

Soţia lui Mircea Băsescu a spus că înainte să plece de acasă a vorbit cu cumnata sa, Maria, soţia lui Traian Băsescu, căreia i-a cerut iertare.

"Eu am transmis un mesaj cumnatei mele prin care îi rog să ne ierte şi să înţeleagă faptul că întotdeauna i-am respectat şi, de asemenea, regret că nu am putut să ne ridicam la nivelul demnităţii, al rangului la care am ajuns. Probabil că nu am fost pregătiţi. Cred că toată lumea are de învăţat ceva din asta”, a mai spus Doiniţa Băsescu.

Mircea Băsescu a fost arestat preventiv vineri, fiind acuzat că ar fi primit 250.000 de euro pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare.

Preşedintele Senatului a anunţat, sâmbătă, că vrea ca Parlamentul să afle, de la SRI şi SPP, dacă preşedintele ştia despre "vizitele la clanul Bercea".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu, în scris, pentru Realitatea TV, că nu a primit niciun ban sau bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, el precizând, de asemenea, că a aflat din presă că fratele său, Mircea Băsescu, a botezat o nepoată a acestuia.

Scandalul a început miercuri seară, odată cu difuzarea înregistrărilor audio-video legate de cazul Bercea. Premierul a cerut demisia şefului statului, iar Traian Băsescu a negat orice legătură, precizând, cu lacrimi în ochi, că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele alege consolidarea justiţiei.

Sursa: Mediafax

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.