Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Razie a polițiștilor și jandarmilor în Cernavodă(643)

La data de 20 iunie a.c., poliţiştii oraşului Cernavodă, în colaborare cu cei din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Cernavodă şi jandarmi din cadrul Detaşamentului 8 de Jandarmi Cernavodă au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.


Astfel, a fost pusă în executare o sentinţă penală definitivă, pe numele unui tânăr, în vârstă de 18 ani, faţă de care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, au fost aplicate şi 5 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea unor norme privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de 2.210 lei şi reţinute 2 permise de conducere.

De asemenea, oamenii legii au legitimat 68 de persoane şi au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, întrucât nu au fost respectate unele norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare totală de 1.000 de lei.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.