Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor(733)

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează în stare de libertate 3 persoane, cu vârste cuprinse între 42 şi 57 de ani, toate din Constanţa, întrucât în cursul anului 2011, două dintre acestea, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, ar fi retras din conturile societăţii suma de 4.921.733 lei, sume provenite în mare parte de la alte două societăţi comerciale, operaţiunile comerciale nefiind declarate organelor fiscale teritoriale, existând indicii temeinice că, cele două persoane ar fi săvârşit infracţiuni de spălare a banilor şi evaziune fiscală.
De asemenea, oamenii legii au mai stabilit şi faptul că, în cursul anului 2011, cea de-a treia persoană, în calitate de administrator al unei alte societăţi comerciale, ar fi virat în conturile societăţii administrate de celelalte două persoane suma de 3.124.024 lei, fără a avea justificări temeinice şi fără a raporta organelor fiscale relaţii comerciale cu această societate, existând bănuiala rezonabilă că, persoana în cauză ar fi săvârşit infracţiuni de spălare a banilor şi evaziune fiscală.
La data de 17 iunie a.c., faţă de cele trei persoane, s-a început urmărirea penală, iar la data de 19 iunie a.c., atât la locuinţele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, cât şi la sediile sociale ale societăţilor comerciale implicate, s-au efectuat 5 percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost ridicate mai multe documente contabile, înscrisuri, necesare soluţionării cauzei penale.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.