Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Turcoaicele cu diplomă universitară din România, Turcia, Grecia, Macedonia şi Azerbaidjan se reunesc la Constanţa(1304)

Uniunea Democrată Turcă din România organizează în perioada 12-15 iunie, cea de a VII-a ediţie a simpozionului internaţional „Femeia de etnie turcă din Balcani”. Lucrările simpozionului vor fi deschise vineri, 13 iunie, la orele 11-00, la Hotelul Ten din Constanţa.

Timp de trei zile, turcoaicele cu diplomă universitară din România, Turcia, Grecia, Macedonia şi Azerbaidjan se reunesc la Constanţa pentru a dezbate teme precum: „ Implicarea femeii turce în lupta de eliberare şi în viaţa socială a Turciei”, „Rolul şi Importanţa familiei din perspectiva lui Ziya Gökalp” sau „Personajele feminine în teatrul turcesc din perioada 1970-1990”. În cadrul simpozionului vor fi vernisate: expoziţia de pictură a tinerei artiste plastice Selin Ali elevă la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, expoziţia „ Motive ale Artei Turceşti”-pictură pe sticlă realizată de Abdula Angelica precum şi imagini şi fotografii cu tema: „Femeia în viziunea pictorilor turci” realizate cu sprijinul Ministerului de Externe al Republicii Turcia.

Tot vineri, 13 iunie, în pauza dintre prezentarea lucrărilor va fi lansată cartea profesorului turcolog Mustafa Ali Mehmet intitulată „Pagini din istoria Turciei de la huni până în zilele noastre”.

Preşedintele comisiei de femei Amet Melec, coordonatorul acestui proiect a declarat: „simpozionul internaţional „Femeia de etnie turcă din Balcani” este cea mai amplă manifestare organizată în acest an de comisia de femei a UDTR. În ediţia din acest an am hotărât să îmbinăm dimensiunea ştiinţifică a simpozionului prin lucrările prezentate de profesorii universitari participanţi, cu cea culturală, prin vernisarea de expoziţii şi prin lansarea unei cărţi valoroase pentru turcii de pretutindeni. Acest simpozion demonstrează că etnicii turci din România continuă să fie o punte de legătură între Turcia şi celelate ţări Balcanice unde locuiesc comunităţi de turci, un pol al dialogului intercultural.”

Programul participantelor din străinătate la simpozion mai cuprinde o vizită la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa şi la Centrul Cultural „Yunus Emre”.Comitetul de organizare a simpozionului este format din: Amet Melec, Accoium Durie şi Abdula Ghiulten.

La deschiderea lucrărilor simpozionului sunt aşteptaţi să participe: preşedintele UDTR Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, subprefecţii Accoium Levent şi Anefi Ersun, subsecretarul de stat Aledin Amet, muftiul Cultului Musulman din România Murat Iusuf, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa Ali Bozçalışkan precum şi alţi diplomaţi acreditaţi în România.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.