Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

SE ÎNTÂMPLĂ ACUM. Acțiune de amploare a polițiștilor(1016)

În această dimineață peste 200 de polițiști constănțeni desfășoară activități de verificare a transportului de mărfuri, a modului de comercializare al produselor de sezon în zonele urbane și rurale, a depistării autovehiculelor furate și a persoanelor urmărite la nivel național și internațional.

Astfel, sunt organizate 28 de filtre pe toate drumurile naționale și în zonele obligatorii de trecere, iar 34 de echipe de control desfășoară activități de verificare a comerțului din piețele urbane.

Acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță a constănțenilor, verificarea agenților economici care desfășoară activități comerciale nelegale cu produse specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Floriilor și celor Pascale, descoperirea și investigarea cazurilor de evaziune fiscală, prevenirea și combaterea comerțului cu produse din carne.

În piețe, alături de polițiști sunt angrenați și specialiști ai Direcției Sanitar-Veterinare Constanța.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.