Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Trei autoturisme furate descoperite în Constanţa

Trei autoturisme furate descoperite în Constanţa(1147)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, au acţionat în zona de competenţă pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autovehicule furate, depistând trei autoturisme furate din Italia, Franţa şi România, cu o valoare totală de aproximativ 48.500 lei.

Astfel, În data de 04.04.2014 poliţiştii de frontieră, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, au desfăşurat o amplă acţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate, verificând mai multe locaţii din municipiul Constanţa şi oraşul Ovidiu, în care erau expuse autovehicule tip second-hand în vederea comercializării.
Au fost verificate un număr de 22 autoturisme, din care pentru trei dintre ele au rezultat alerte în bazele de date, fiind căutate pentru a fi indisponibilizate.


Primul autoturism depistat a fost un BMW model Z3, care figura ca fiind furat din Italia, urmat de autoturism Ford Ka furat din Franţa şi un Volkswagen Passat semnalat ca fiind furat din România.

Cele trei autoturisme erau expuse spre vânzare de cetăţeanul român E.P.M.A., în vârstă de 25 ani, domiciliat în judeţul Constanţa, care a declarat faptul că îi aparţin.


Toate cele trei autoturisme, evaluate la aproximativ 48.500 lei, au fost indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă în vederea continuării cercetărilor, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun.

Bărbatul în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire prin „primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270 din Codul Penal.

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.