Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Ce se întâmplă dacă muști un polițist(815)

La data de 21.03.2014, ora 22.36, poliţiştii din localitatea Agigea au fost sesizaţi referitor la o persoană, care aruncă cu pietre înspre autovehiculele ce rulează pe strada Mangaliei din localitate, provocând distrugeri la 3 autoturisme. Oamenii legii au identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care se manifesta violent, fapt pentru care, a fost imobilizat şi condus la sediul Postului de Poliţie Agigea în vederea continuării cercetării.

Ajunşi în faţa postului de poliţie, acesta l-a muşcat de braţul stâng pe agentul de poliţie locală, care făcea parte din patrula mixtă de intervenţie (poliţist- poliţist local). Continuând manifestările violente, cel în cauză a fost internat în cadrul Secţiei Neuropsihiatrie Palazu Mare, iar victima a fost transportată la SCJU Constanţa, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.


Ieri, bărbatul a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Constanţa, care au emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar astăzi a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi distrugere.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.