Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

A fost atacat și jefuit, în plină stradă, de persoane cu cagule pe față(812)

Poliţiştii Secţiei 1 Rurale Constanţa au fost sesizaţi ieri, la ora 00.40, prin 112, cu privire la faptul că doi tineri în vârstă de 25 respectiv 26 de ani, în timp ce se deplasau pe o stradă din localitatea Cumpăna, au fost victimele unei tâlhării.


Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că D. Ştefan, de 26 ani în timp ce se deplasa împreună cu B.S. de 25 ani pe strada Liliacului din localitate, au fost acostaţi de două persoane care aveau feţele acoperite cu cagule, loviţi şi deposedaţi de un laptop pe care B.S. îl avea asupra sa într-un rucsac, suma de 300 lei şi un telefon mobil, prejudiuciul total cauzat fiind de 2.600 lei.

Extinzând cercetările, poliţiştii au stabilit ca suspecţi de comiterea faptei pe M. Emiran, de 24 ani şi I. Bulent, de 20 ani ambii din comuna Cumpăna, dar şi pe D. Ştefan care împreună cu cei doi plănuise comiterea faptei.


Totodată oamenii legii au mai stabilit că B.S. fusese deposedat doar de laptop, cu toate că D. Ştefan a reclamat iniţial şi furtul sumei de 300 lei respectiv a unui telefon mobil pentru a îngreuna ancheta.
Laptopul a fost recuperat şi predat păgubitului, suspecţii fiind cercetaţi în stare de reţinere sub aspectul savârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.