Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

”Foc de artificii” - acțiuni de sezon ale polițiștilor(1195)

În baza planului „FOC DE ARTIFICII” de la nivelul IGPR, polițiștii SAESP din cadrul IPJ Constanța au derulat, în ultima perioadă, mai multe acțiuni specifice și au efectuat o percheziție la sediul unei societați comerciale din Constanța, unde au fost găsite peste 2500 de kg. de produse pirotehnice pentru care au fost prezentate documentele de proveniență, dar spațiul de depozitare ne era autorizat conform prevederilor legale.


Întreaga cantitate de produse pirotehnice a fost ridicată și depozitată conform legii, administratorul firmei fiind cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de depozitare de articole pirotehnice, efectuată fără drept.

De asemenea, astăzi, polițiștii din cadrul SAESP, efectuând mai multe verificări la o societate comercială din Brăila, cu două puncte de lucru în Constanța în diferite centre comerciale, au identificat peste 500 de kg. de produse pirotehnice din categoria a II-a, interzise a fi comercializate. Astfel, polițiștii au confiscat întreaga cantitate de artificii și i-au întocmit administratorului societății dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de deţinerea și punere la vânzare de materii explozive, fără drept.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.