Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Directoarea unei şcoli, demisă după ce pe site-ul unităţii au apărut anunţuri erotice(860)

Conducerea Inspectoratului Şcolar Constanţa a decis demiterea directoarei şcolii generale "Ion Borcea", din Agigea, Doiniţa Sârbu, după ce pe site-ul unităţii au apărut mai multe anunţuri erotice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, demiterea va intra în vigoare din 13 mai, urmând ca până atunci Consiliul de Administraţie al şcolii să îşi aleagă un nou director, având în vedere că nu există adjunct şi nu ar fi avut cine să ocupe această funcţie în cazul unei demiteri imediate.

Directoarea a spus reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar că nu ştie cum au ajuns acele anunţuri pe site-ul unităţii de învăţământ şi că cel care se ocupa de pagina web este informaticianul şcolii.

Astfel, pe site-ul şcolii "Ion Borcea", pe lângă informările legate de deciziile unităţii şcolare şi de rezultatele elevilor la învăţătură, exista o rubrică de anunţuri unde erau câteva zeci de mesaje pentru cumpărarea de servicii de escortă sau masaj erotic.

În prezent, site-ul respectiv nu mai este funcţional.

Conducerea şcolii a deschis o anchetă pentru a stabili cum au apărut aceste anunţuri pe site. De asemenea, şi poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi în legătură cu acest caz, urmând să înceapă verificările.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.