-
Polaris M Holding a colectat aproximativ 180 tone de deşeuri în campania Curăţăm Constanţă Noastră
Pe toată durata lunii aprilie, Polaris M Holding asigura servicii de salubrizare, în regim de voluntariat, în cadrul campaniei(...) -
Toplantı - Ramazan Bayram. Intrare gratuită
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează Toplantı - Ramazan Bayram. Evenimentul are loc(...) -
MAMAIA: "September Nights", într-unul dintre puţinele cluburi rămase deschise pe litoral
După ce în noaptea trecută, la “BELLAGIO Club”, din staţiunea turistică MAMAIA, a fost “party”-ul „Sound of...(...) -
FOTBAL pe PLAJĂ - MAMAIA: Campionatul Cluburilor (de Distracţie)
Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului “Litoral - Delta Dunării” (preşedinte: Corina Martin) anunţă ultima(...) -
MAMAIA: "SUMMER CELEBRATION Party" - Petrecere de sfârşit de vară, dar... nu şi de sezon (tur)turistic estival, într-un club din staţiune
După ce în joi a fost „DIVAS Party”, iar vineri „GREEK Party”, în această noapte, de sâmbătă – 30 august, la(...) -
MAMAIA: Cu o zi întârziere, s-au acodat "Fashion Tourism Awards - Litoral 2014"
După o vară plină de evenimente exclusiviste, datorită cărora stațiunea Mamaia a beneficiat de o extraordinară promovare la(...) -
MAMAIA. 23 August... sexy - tovărăşesc, serbat într-un cunoscut club muncitoresc din staţiune: "BIKINI Parade"!
În cinstea fostei (până în 1990) Zile Naţionale a României (Comuniste), tovarăşii de la „BELLAGIO Club” – MAMAIA s-au(...) -
MAMAIA. Concert al celui mai "pe val", la noi, "rapper" al momentului: VESCAN
„Sensation Media Group” îi invită pe turişti şi constănţeni să petreacă, vineri - 22 august, în “BELLAGIO Club” -(...) -
MAMAIA: Concertul caritabil "Viaţă pentru George", cu o puzderie de vedete, într-un club din staţiune
În noaptea aceasta, de joi – 21 august, la Clubul “BELLAGIO”, din staţiunea MAMAIA, a fost organizat un “party” special,(...) -
Carnaval Mamaia 2014 – paradă de modă în centrul stațiunii
O nouă invitație la distracție marca Fashiontv a atras turiștii în Piața Cazino din Mamaia. Sâmbătă seara, show-ul oferit de(...) -
MAMAIA: Concert CABRON
La Clubul “BELLAGIO”, din MAMAIA, vineri – 1 august a fost o petrecere - eveniment, cu un concert CABRON, de… nopţi(...) -
"ROMANIAN FASHION WEEK-END" - MAMAIA: MISS LITORAL - 2014 este suceveanca Iuliana Dumbravă
Suceveanca Iuliana Dumbravă, este, de aseară, Miss Litoral – 2014! Fashion Summer Festival Mamaia a propus turiștilor un(...) -
MAMAIA: "FASHION TV Summer Festival" - 2014
Carnaval şi modă pe scena „Fashion TV Summer Festival - Mamaia 2014”! Tineri designeri, absolvenţi ai facultăţilor de(...) -
Concert GRASU XXL, la un Club din Mamaia
În această noapte, de vineri – 18 iulie, la Clubul “Bellagio”, din MAMAIA, concertează GRASU XXL. Nichifor(...) -
MAMAIA: Vineri, "Graduation Party", cu "PARAZIŢII"
Vineri - 11 iulie, la Club “Bellagio” - Mamaia, va avea loc "Graduation Party", eveniment aflat la cea de-a patra editie(...) -
Cum a ajuns Mihaela Rădulescu din ”haimana care merge la măciuci” la ”prințesă”
Ediția de deschidere a Carnavalului Mamaia 2014 a fost o adevărată desfășurare de forțe, care a transformat, pentru câteva ore, cent(...) -
CLUBURI DE DISTRACŢIE. Centrul staţiunii Mamaia, la concurenţă cu... Nordul său
În aceată noapte, de sâmbătă – 5 iulie, se deschide, cu adevărat, sezonul estival al... CLUBURILOR, în staţiunea(...) -
Mihaela Rădulescu, în rolul Cleopatrei la Carnaval Mamaia 2014
Mihaela Rădulescu, care a apărut de-a lungul carierei sale în mai multe producții cinematografice, a acceptat provocarea de a(...) -
MAMAIA: Concert "B.U.G. Mafia"
În această seară, de vineri - 30 mai, începând cu ora 22.00 (petrecerea va dura până în zori, la ora 05.00), trupa “B.U.G. Mafia(...) -
MAMAIA. În cluburi, azi şi mâine, petreceri tematice şi concerte: Mandinga, Loredana şi "Vama"
Iată programul petrecerilor tematice şi al concertelor, care vor avea loc, în nopţile rămase din această minivacanţă de 1 Mai,(...) -
Cele mai bune zece cafenele din Constanța
Știți care este cea mai bună cafenea din Constanța? Evident, orice top în acest domeniu are un grad foarte mare de(...) -
”România în ochii lor” - cum văd opt studenți străini țara noastră
Pe coridoarele campusurilor universitare, indiferent de facultate, observăm din ce în ce mai des grupuri numeroase de studenţi străini (...) -
Calendarul distracţiei pe Litoral şi Delta Dunării
Asociaţia Litoral – Delta Dunării vine în întâmpinarea turiştilor care au ales sau vor alege să îşi petreacă vacanţă pe(...) -
Cine vă așteaptă prin cluburile din Mamaia
În această noapte începe o nouă suită de party-uri de sfârşit de săptămână, precum „La Marina” din clubul Bellagio sau(...) -
Ce spune UDTTMR despre prima zi de Ramazan Bayram
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat joi, 8 august, cu prilejul primei zile de Ramazan(...) -
Constanța se transformă din Republica Mazăre în Regatul Nabucodonosor
A fost spartan, maharajah, samurai, sultan, ţar, Regele James şi Ulise anul trecut, iar ediţia din acest an a Carnavalului Mamaia îi(...) -
LITORAL şi DELTA DUNĂRII: Evenimentele acestui weekend
Maratonul distracţiei estivale continuă! MAMAIA Petreceri în cluburi: Agent Provocateur - Luv Lounge Mamaia – de(...) -
„BELLAGIO” – MAMAIA (12 iulie): Toate fetişurile sunt norocoase la... „FETISH Party”!
La „BELLAGIO Club”, din centrul staţiunii turistice MAMAIA (zona „Cazino”), în această noapte, de vineri (12 iulie) spre(...) -
“BELLAGIO” – MAMAIA: “Ladies Night” şi „Gentlemen’s Club”
„BELLAGIO Club”, din MAMAIA, a instituit o cutumă, care „a prins” deja, atât la turişti, cât şi la constănţeni (başca(...) -
MAMAIA: Weekend fierbinte în cluburi, pe plajă şi-n restaurante. Iată lista concertelor şi party-show-urilor!
Vineri, 5 iulie DJ Nabs - Club Ego Mamaia – 5 iulie; Deschidere oficiala - Le Gaga Mamaia – 5 iulie; CIRCUS”- Circo(...)
Editorial
Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult
Cele mai noi
- 16:33 Constanța: Intervenție la intersecția bd. Mamaia cu str. Dorobanți! (439)
- 16:16 Constanța râde la FILM! (517)
- 15:18 „Incendii”, prima reprezentație din stagiune: sâmbătă, la Sala Mare a TSC (602)
- 15:11 OVIDIO Running revine și anul acesta! (545)
- 14:58 S-a aprins lumina pe deficitul lui Bolojan: cel mai mare din Uniunea Europeană și cu mult peste deficitul rămas după Guvernarea Marcel Ciolacu (651)
- 14:29 O CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ Istoriografia greacă și elenistică (485)
- 13:50 REGINA TOAMNEI SOSEȘTE LA MEDGIDIA! 50 DE METRI DE PLĂCINTĂ CU DOVLEAC, OFERIȚI GRATUIT LA DOVLEAC FEST 2026! (608)
- 13:35 Promovarea turistică a României are nevoie de continuitate, profesionalism și predictibilitate! (513)
- 13:25 De la artă la geometria naturii. Workshop Lelia Rus-Pîrvan, la Escuela de Arte 3 din Madrid (478)
- 11:41 SONETUL zilei (384)
- 00:47 Săptămâna Verde a început cu bucurie la Delfinariul Constanța! (689)
- 23:22 Ședință a Consiliului Local Ovidiu – vineri, 23 octombrie, ora 16:00 (596)
- 17:19 Termoficare Constanța estimează începerea furnizării energiei termice pentru încălzire în jurul datei de 1 noiembrie 2026 (702)
- 17:13 Atenție! Platformele de colectare a deșeurilor din municipiul Constanța sunt supravegheate video (630)
- 16:53 Lelia Rus-Pîrvan: „Între ape. Între lumi”, expoziție de artă la Madrid (648)
- 16:36 RAJA anunță prelungirea lucrărilor din Hârșova, până în jurul orelor 20.00! (779)
- 16:32 Haideți la box! (693)
- 16:24 OMD Mamaia Constanța prezintă - „Eddie Luis 5: O călătorie muzicală de la Viena la Buenos Aires” 24–25 octombrie 2026 | Cazino Music Festival (690)
- 15:38 „Viață în lucru”, spectacolul în care Alex Bogdan își spune povestea celor 16 ani de dependență de jocuri de noroc, revine la Teatrul de Stat Constanța (915)
- 11:45 Update - Lipsă apă în cartierul Abator din municipiul Constanța! (177)
Cele mai recente comentarii
-
„Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
-
Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
-
Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
-
Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
-
RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Cele mai vizualizate
- REMEMBER: Povestea STABILOPODULUI (133342)
- DEZASTRU ÎN CONSTANȚA: factura de întreținere pe luna decembrie, mai mare decât salariul minim pe economie (107573)
- EXCLUSIV. În martie 2010, constructorul olandez al Digului de Larg a trimis beneficiarului CN APMC SA opţiunea sa fermă pentru furnizorul de piatră şi prefabricate! Ce s-a schimbat, de atunci? IATĂ REPERELE EPOPEII FĂRĂ SFÂRŞIT A ACESTEI CONSTRUCŢII (93627)
- POPASUL PESCARILOR - LOCUL SFINȚIT DE VASILE BRICEAG (82312)
- HOTELUL DELTA - DE LA PRINȚUL DE MONACO LA TURISTUL OBIȘNUIT (80254)
- MAZĂRE TRANSFORMĂ CONSTANŢA ÎNTR-UN IMENS CAVOU! Betonul îi transformă “republica” într-un cimitir kitchos: umbros, dar fără verdeaţă… (79086)
- EXCLUSIV. NĂVODARI se apropie de o... Apocalipsă locală! Primarului Nicolae MATEI i-a sunat ceasul ARESTĂRII: definitive, irevocabile şi pe termen (foarte) lung! (76405)
- EXCLUSIV. Şi Ceauşescu a vrut să extragă gazele de şist (descoperite de americani), dar s-a panicat după cutremurul din 1977! Proiectul ”Zebra” (74037)
- AFACEREA TABĂRA NĂVODARI: Cum a ajuns cel cunoscut drept cumnatul primarului Matei să primească în folosinţă 60 de hectare pe malul mării, cu… 7 lei / mp! (73201)
- Nicolae Matei, primarul din Năvodari, este acuzat că ar fi patronat mafia imobiliară a terenurilor retrocedate! (71302)
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.