-
PROBLEME LA DACIA !
Producătorul român Dacia recheamă în service 2.442 de maşini. Dacia nu are probleme cu noxele trucate, ci cu direcția. Astfel,(...) -
Cumpărăturile on-line, în scădere
Oficiul European de Statistică a dat publicităţii un raport conform căruia, la nivelul Uniunii Europene, 19 la sută din populaţie(...) -
Greva fiscală a armatorilor tulbură navigaţia în
Operatorii şi armatorii portuari din Delta Dunării se pregătesc de grevă fiscal, datorită dublării taxelor portuare şi scoaterea(...) -
Federația Asociațiilor de Consumatori din România
Federația Asociațiilor de Consumatori susține Proiectul de Lege cunoscut sub denumirea de „darea în plată” ca mijloc european, dar(...) -
Declaraţia preşedintelui ANAF, domnul Gelu Ştefan
”După cum cunoașteți, ieri, mi s-au adus la cunoștință învinuirile în dosarul instrumentat de domnul procuror Doru Florin(...) -
Ministrul Finanțelor Publice le-a cerut demisia
Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a cerut demisia președintelui ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, și a vicepreședintelui ANAF,(...) -
Analiza de impact: 60% dintre clienţii actuali,
O analiză BCR privind impactul Legii Dării în Plata, la nivelul întregii pieţe bancare, relevă consecinţe semnificative, de la(...) -
FILIALĂ A INSTITUTULUI NAUTIC DIN
În cel mult trei săptămâni, la Constanţa va funcţiona o filială a Institutului Nautic din Londra, care ar putea contribui la(...) -
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, membru fondator şi Vicepreşedinte al Asociaţiei de(...) -
UTILE. Preţul lemnului
Guvernul a modificat şi completat "Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică", în urma(...) -
Reguli pentru legumicultori
Dacă eşti membru într-o cooperativă şi vrei să beneficiezi de un proiect trebuie să devii entitate juridică, adică PFA.(...) -
Prooduse de lux
Uneori unele mărfuri sunt aproape imposibil de produs, ceea ce înseamnă că este extrem de dificil ca piața să răspundă la(...) -
Constructorii au noi reguli în materie de facturi la
Constructorii dobrogeni şi nu numai vor avea la dispoziţie doi ani, în cazul clădirilor publice şi patru ani, în cazul clădirilor(...) -
Amazon, poate şi la noi !
Retailerul online Amazon, care găzduiește milioane de titluri de cărți online, va dezvolta o rețea de librării clasice, scrie(...) -
Camerele Agricole trec în sectorul
Guvernul ține ca toate Camerele Agricole să treacă în sectorul privat și să fie de utilitate publică, pe un model inspirat din(...) -
Veste foarte bună pentru datornici
Guvernul repară o nedreptate comisă în anul 2014. Până în prezent, competența de încuviințare a cererii de executare silită(...) -
Nou magazin ALTEX !
Începând de astăzi, 4 februarie, ALTEX România,cel mai mare retailer electro-IT din România, anunță deschiderea unui magazin în(...) -
La Constanţa, luna trecută valoarea medie de listare
Luna trecută, cele mai mari scumpiri ale locuinţelor noi şi vechi s-au înregistrat, în Iaşi şi Cluj Napoca, unde preţurile(...) -
La Tulcea s-a recepţionat prima investiţie
Consiliul Judeţean Tulcea a început lucrările de recepţie a staţiei de tratare mecano-biologică a deşeurilor din comuna Mihai(...) -
FONDURI DE LA PRIMĂRIA CONSTANŢA
În acest an, Primăria Municipiului Constanţa acordă fonduri financiare nerambursabile, pentru a susţine proiecte sportive,(...) -
Polaris anunţă : Containere scoase la
„Polaris M Holding Constanta (Structuri Metalice) vinde containere pentru transport si depozitare. Dimensiuni exterioare: 2,99 m x 2,43(...) -
Constanţa ar putea avea o legătură aeriană
Constanţa ar putea avea un zbor direct către Chişinău ca urmare a discuţiilor iniţiate de Asociaţia Litoral - Delta Dunării(...) -
Consilierii liberali, contestatari ai bugetului alocat
Organizația municipală Constanța a Partidului Național Liberal, prin vocea consilierilor locali prezenți la ședința Consiliului(...) -
Credit greu accesibil la CEC Bank
CEC Bank este prima bancă din România care include darea în plată la creditele ipotecare, punând însă condiţii mult mai dure(...) -
Consiliul Tineretului din România critică lipsa de
Vineri, 29 ianuarie 2016, a fost convocată o ședință a Consiliului Județean Constanța pentru data de joi, 4 februarie 2016. Așa(...)
Editorial
Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult
Cele mai noi
- 20:20 OMD Mamaia Constanța: Evenimente de neratat, în această săptămână (80)
- 20:05 Dovleac Fest Medgidia 2026: 50 de metri de plăcintă cu dovleac gratuită, parc de distracții și patru zile de spectacole! (315)
- 16:22 Un bilet, două locuri la stand-up! Promoție specială la Festivalul Internațional de Film de Comedie (541)
- 16:08 Grindeanu: „Vor fi făcute indexări în anul 2027 şi vor fi prinse în bugetul din 2027. PSD-ul şi-a asumat acest lucru prin programul de guvernare” (624)
- 15:16 Cod galben de ploi însemnate cantitativ (573)
- 14:59 Ne mărim echipa! (625)
- 12:57 „Școala altfel” și „Săptămâna verde” la Muzeul de Artă Constanța (590)
- 12:49 Performanță în minifotbalul constănțean, recunoscută la nivel național și internațional! (608)
- 12:01 Polaris amplasează containerul verde în cartierul tău! (616)
- 11:50 Containerul verde Polaris este pregătit pentru deșeurile tale voluminoase (621)
- 11:32 Ovidiu se dezvoltă! Primarul George Scupra prezintă proiectele în desfășurare și rezultatele benefice pentru comunitate (715)
- 10:28 Un sfânt, două chei și hotarul dintre anotimpuri (594)
- 10:09 Micii pietoni de azi, cetățenii responsabili de mâine! (608)
- 09:56 Cum citim un dicționar: de la definiție la învățare lexicală (821)
- 09:34 Ședință de urgență la PSD pentru stabilirea strategiei. Schimbări în funcții publice și măsuri prioritare pentru ministerele social-democrate (931)
- 08:56 MILONGA zilei (577)
- 21:40 Primarul Chițac, la inaugurarea Centrului Cultural Armean, un nou reper pentru multiculturalitatea orașului Constanța (682)
- 18:07 De zece ediții, „Autostrada spre teatru” aduce publicul bucureștean mai aproape de Teatrul de Stat Constanța! (874)
- 17:52 La mulți ani, Armatei României! (631)
- 17:40 Senatorul AUR Nicolae Vlahu: „La mulți ani militarilor români! Onoare eroilor României!” (698)
Cele mai recente comentarii
-
„Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
-
Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
-
Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
-
Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
-
RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Cele mai vizualizate
- REMEMBER: Povestea STABILOPODULUI (133364)
- DEZASTRU ÎN CONSTANȚA: factura de întreținere pe luna decembrie, mai mare decât salariul minim pe economie (107597)
- EXCLUSIV. În martie 2010, constructorul olandez al Digului de Larg a trimis beneficiarului CN APMC SA opţiunea sa fermă pentru furnizorul de piatră şi prefabricate! Ce s-a schimbat, de atunci? IATĂ REPERELE EPOPEII FĂRĂ SFÂRŞIT A ACESTEI CONSTRUCŢII (93637)
- POPASUL PESCARILOR - LOCUL SFINȚIT DE VASILE BRICEAG (82322)
- HOTELUL DELTA - DE LA PRINȚUL DE MONACO LA TURISTUL OBIȘNUIT (80267)
- MAZĂRE TRANSFORMĂ CONSTANŢA ÎNTR-UN IMENS CAVOU! Betonul îi transformă “republica” într-un cimitir kitchos: umbros, dar fără verdeaţă… (79093)
- EXCLUSIV. NĂVODARI se apropie de o... Apocalipsă locală! Primarului Nicolae MATEI i-a sunat ceasul ARESTĂRII: definitive, irevocabile şi pe termen (foarte) lung! (76418)
- EXCLUSIV. Şi Ceauşescu a vrut să extragă gazele de şist (descoperite de americani), dar s-a panicat după cutremurul din 1977! Proiectul ”Zebra” (74040)
- AFACEREA TABĂRA NĂVODARI: Cum a ajuns cel cunoscut drept cumnatul primarului Matei să primească în folosinţă 60 de hectare pe malul mării, cu… 7 lei / mp! (73205)
- Nicolae Matei, primarul din Năvodari, este acuzat că ar fi patronat mafia imobiliară a terenurilor retrocedate! (71304)
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.