Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic

Veste foarte bună pentru datornici(1180)

Guvernul repară o nedreptate comisă în anul 2014.
Până în prezent, competența de încuviințare a cererii de executare silită a aparținut executorilor judecătorești. Această atribuție le-a fost acordată începând cu anul 2014, în urma unei modificări aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.138/2014.
Curtea Constituțională a constatat, însă, recent (prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 că declanșarea executării silite fără un controlul judecătoresc prealabil încalcă exigențele dreptului la un proces echitabil, prin lipsa garanțiilor de imparțialitate și independență specifice numai instanțelor judecătorești.
Totodată, Curtea Constituțională a reținut că încuviințarea executării silite nu poate fi delegată executorului judecătoresc, acesta nefăcând parte din autoritatea judecătorească.
Potrivit unei ordonanțe de urgență pentru modificarea Codului de procedură civilă, adoptate în ședința de astăzi a Guvernului, executarea silită nu va mai putea fi încuviințată de executorii judecătorești.
 Competența de a încuviința cererea de executare silită va reveni instanței judecătorești, care va efectua, astfel, un control judecătoresc preventiv asupra declanșării procedurii de executare silită propriu-zisă, ca garanție a respectării dreptului justițiabililor la un proces echitabil.
Încuviințarea executării silite – condiție esențială în angrenajul formalităților prealabile începerii executării silite propriu-zise – constituie o etapă care își pune amprenta asupra întregii proceduri de executare silită, se arată într-un comunicat al Executivului.
De asemenea, se revine la sistemul instituit prin Codul de procedură civilă, anterior amendării sale prin Legea nr. 138/2014, și în ceea ce privește regimul căilor de atac, în sensul că:
Încheierea de admitere a cererii de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac; rămân însă aplicabile dispozițiile referitoare la posibilitatea de a cere, pe calea contestației la executare, anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dacă fără îndeplinirea condițiilor legale;
Încheierea de respingere a cererii de încuviințare a executării silite poate fi atacată numai cu apel, exclusiv de creditor.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.