Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Șoferul unei mașini cu numere de Bulgaria a vrut să calce și să împuște un bărbat(896)

La data de 14 mai a.c., în jurul orei 19.20, poliţiştii din Agigea au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat din localitate, cu privire la faptul că, C. Vasile, de 66 de ani, a încercat să îl lovească cu autoturismul şi l-a ameninţat cu un pistol neletal.

În urma verificărilor preliminarii efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.00, bărbatul de 66 de ani, în timp ce se afla pe strada Ion Borcea din Agigea, în urma unui conflict verbal cu reclamantul, s-a urcat la volanul unui autoturism, înmatriculat în Bulgaria, încercând să-l lovească, iar ulterior a exercitat ameninţări cu un pistol neletal.
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că arma este deţinută în mod legal de către suspect, dar acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, efectuându-se investigaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu poseda permis de conducere şi ameninţare, faţă de suspect poliţiştii dispunând reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Constanţa, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea dispunerii măsurii arestării preventive.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.