Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Cum a crescut populația României cu câteva milioane într-o singură zi. Sunt aromânii români?

Cum a crescut populația României cu câteva milioane într-o singură zi. Sunt aromânii români?(3563)

România nu mai are, începând de ieri, 22 de milioane de locuitori, ci cu câteva milioane în plus. Cum s-a întâmplat acest lucru? Ieri s-a votat în Camera Deputaților, camera decizională, un proiect de lege privind pentru modificarea şi completarea Legii nr.299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Oricum s-ar numi ei în mod tradițional și orice etnie și-ar aroga, de acum vor fi tratați, conform legii, ca români.

Inițiatorul legii, senatorul Badea Riceard Viorel, spun, în expunerea de motive, că unul dintre obiectivele prioritare ale statului român îl constituie sprijinirea păstrării, afirmării şi dezvoltării identităţii etnice, culturale, lingivistice şi religioase a românilor din afara ţării. El afirmă că legea amintită mai sus nu este explicită în ceea ce priveşte sintagma „românii de pretutindeni”. Dă şi un exemplu. La recensământul din 2002, efectuat însă pe teritoriul României, în etnia română s-au autoinclus şi 24.645 de persoane care s-au declarat aromâni şi 1.298 care s-au declarat macedoromâni. Au făcut acest lucru, spune iniţiatorul legii, pentru că se consideră români din sudul Dunării, ca şi dobrogenii. Citează şi lucrarea de doctorat a unui profesor german, Thede Kahl, realizată în anul 1998, a cărei concluzie este că între 70 şi 75% din aromânii din Dobrogea nu se consideră sau nu vor să fie consideraţi minoritate etnică.

Legea propune ca toate denumirile care fac referire la românii de pretutindeni (incluzând aici nume ca aromâni, armâni,vlahi, valahi, macedo-români, etc) să fie recunoscute ca fiind ale grupurilor de persoane care aparţin românilor. Scopul: dezambiguizarea şi o mai bună alocare a resurselor bugetare către aceste grupuri.
Legea a fost votată cu 293 voturi pentru, 5 abţineri şi două voturi împotrivă. Printre semnatarii schimbării legislative se numără şi senatorii constănţeni Puiu Haşotti şi Mircea Banias.

Cine se opune

Nu toţi parlamentarii sunt însă de acord cu această lege. Costică Canacheu, aromân, a declarat, în faţa colegilor parlamentari: „Am să spun că vă iubesc şi, cu siguranţă, am să-mi recâştig numele meu de armân, de macedo-vlah, de rrămân, de fărşerot. Am să-mi recâştig numele, pentru că această lege, votată la Bucureşti cu numai două voturi împotrivă, este împotriva tuturor reglementărilor europene, convenţiilor privind drepturile omului, a Consiliului Europei, a tuturor acelor lucruri pe care statul nostru le-a semnat. Stat al nostru care prin delegaţia la Consiliul Europei a iniţiat, a susţinut şi a adoptat Recomandarea 1333 care se referă la limba şi cultura aromânilor. Astăzi, îi desfiinţaţi pe aromâni, rrămâni, fărşeroţi, cuţovlahi, armâni, cum le mai ziceţi acolo, în textul de lege şi le spuneţi în felul următor: sunt români de pretutindeni. Adică, dumneavoastră sunteţi români şi eu sunt român de pretutindeni. Nu, domnilor, cultural şi lingvistic sunt român, m-am născut, m-am educat aici. De origine etnică sunt armân. Asta este realitatea, acesta este adevărul şi adevărul va ieşi la suprafaţă. Vă mulţumesc şi vă declar încă o dată: vă iubesc"

Dezbatere pe Facebook

Votarea modificărilor legislative a creat o adevărată dezbatere pe Facebook. ”Uite, așa a ajuns România la 30 de milioane de persoane”, spune un utilizator. ”Rămâne promulgarea. Plus, ar fi și sesizarea Curții Constituționale, dacă se poate demonstra că o majoritate a comunității respective nu se identifică cu un statut atribuit ei prin forța statală. Plus sesizarea Comisiei Europene și a organismelor internaționale. Etc.”, spune un altul. În general, toți cei care au postat în legătură cu subiectul se opun noii modificări. Mai mult, se spune pe Facebook că la recensământul din 2011 mulți aromâni s-au înregistrat drept români.
 

Articole similare

Comentarii

hagivreta gheorghe
13-05-2013
Un proverb romanesc spune:Ferestema doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc eu.Este adoua oara cind verii nostri de la nord de dunare ne dau lovituri cred ei mortale.In 1913 au semnat tratatul de pace de la Bucuresti fara nici o garantie pentru armanji,atunci sa ma exprim pastic ni s-a infipt pumnalul in spate.DUPA 100 de ani vazand ca totusi mai traim ne baga pumnalul in inima sa fie siguri ca termina cu noi.MULTUMIM ROMANIA ,MULTUMIM DRAGULUI NOSTRU PARLAMENT,SI NU IN ULTIMUL RIND DEPUTATILOR SI SENATORILOR ARMANJI CARE LUPTA PENTRU DISPARITIA POPORULUI NOSTRU
CU MULTA DRAGOSTE
m
12-05-2013
Profesorul Thede Khal spune ca 70-75% dintre aromanii din Dobrogea nu vor sa fie recunoscuti ca etine aparte.... Parerea lui... Am aflat in aceste zile ca romanii sunt ...mai multe feluri de romani... romanii-romani, armanji-romani de pretutindeni si tiganii-romani rommi....Asta DA, DEMOCRATIE.... Asimilare cu forta....
Santa
12-05-2013
Arshini mari !
Nu vrets s-lu publicats comentarlu !
Santa
12-05-2013
Armãnjlji canã oarã noari s-facã romãnj !
Unã parti di Armãnjlji cari bãneadzã tu Rumãnii, cu chirolu, va-s facã romãnj (cari cu intrarea tu cãrunã misticatã , cari di ispetea ca conditsiili ti tsãnearea-a limbãljei suntu abnormali shi ndoi va-s hibã ancupãrats cu pãradz, functsii, tituli …. )
Tu Machidunii Armãnjlji canã oarã noari s-facã romãnj !
Unã bunã parti va-s asimileadzã tu vãrgarlji cari suntu multsimi, ma nu lipseashti s-vã ciudusits dupu 50 di anj s-tucheascã shi tu arbinesh cari atumtsea pa-s hibã nauã multsimi !
Totna va-s aibã shi ndoi vinduts , cari ti adjutor finantsiar, ti busi ti studiari, ti biznis particular , ti tituli di doctor … cari va-s declareadzã ca romãnj ma canã oarã nu va u nveatsã salami limba rumãneascã !
Ma naima marea parti di Armãnjlji dit Machidunii va-s armãnã atsea tsi suntu di totna, Armãnj !

Tu Gãrtsii, nj-si pari ca poati naima marea parti di Armãnjlji va-s facã grets !
Nu ti atsea ca vor, ma ti atsea ca suntu anãnghisits ! Sum presia-a fashizmului gãrtsescu, a presiiljei culturalã la sculii (la tuti nivelurĭ) , tu tuti domenili-a banãljei sotsialã !
Tu situatsii cãndu noari adjutor di iuva , njicã va-s hibã paryea atsilor cari djuneashti va-s poartã cu problema shi va la si ncusteadzã shi-a gretslor shi-a rumãnjlor cari tu cãmpul dit Gãrtsii spari ca lucreadzã deadun !

Tu Arbinushii, naima marea parti di Armãnjlji va-s dishteaptã shi va-s armãnã Armãnj sh piningã presia a propagandãljei gãrtseascã shi presia economicã shi sotsialã.
Normal ca , dicara noari adjutor di canã parti shi dicara noari conditsii (sculii, bãsearicã, medii, presã… pi armãneashti) noari s-hibã njic shi numirlu atsilor Armãnj cari va-s asimileadzã tu Arbinesh !
Asparta propagandã rumãneascã va-s ancupãrã unã mnatã di armãnj ma nitsi di elj nu va-s poatã s-adarã bunj romãnj ! Elj ti totna va-s armãnã mash Armãnj vinduts !

Sh-tora, tinjisits oaspits anoshtsã Romãnj. Videts tsi amintã shi tsi va-s amintã Romãnia cu nomlu cari lu-adusi !!!

Cu tinjii,
Un Armãnŭ dit Machidunii
macedon in romania
09-05-2013
http://macedoninromania.wordpress.com/
Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.