Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Polițiștii au luat mieii la puricat(470)

Poliţiştii constănţeni au acţionat azi pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de animale şi pentru verificarea legalităţii sacrificării şi comercializării animalelor. Această acţiune se înscrie în planul de măsuri specific destinat perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Astfel, în intervalul orar 10.00 - 13.00, poliţiştii constănţeni au verificat unităţile comerciale dacă deţin autorizaţii pentru marfa deţinută, au controlat autoturismele care transportă animale în vederea sacrificării pentru Sărbătorile Pascale, dar şi locaţiile de sacrificare a acestora.


La acţiune au participat efective din cadrul Serviciilor de Investigarea Fraudelor, de Ordine Publică şi Rutieră.
Pe parcursul acţiunii au fost vizate 8 locaţii unde se comercializează sau se sacrifică animale, poliţiştii au verificat peste 50 de autovehicule, fiind aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale.


Acţiunile vor continua în toată perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.