Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Gândaci şi indiferenţă la Spitalul de Urgenţă Constanţa. Rudele pacienţilor au filmat condiţiile inumane în care sunt trataţi bolnavii(1052)

Rudele unor pacienţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Constanţa au realizat o înregistrare cu camera ascunsă în care se arată că bolnavii nu sunt îngrijiţi corespunzător, iar în saloane sunt gândaci, apoi au sesizat Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor, care a început verificări în acest caz.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor - filiala Constanţa, Maria Constandache, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că rude ale pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Constanţa au realizat un filmuleţ în saloane ale unităţii medicale, fiind prezentate "condiţiile precare de tratament".
Ulterior, înregistrarea respectivă a fost trimisă asociaţiei, care a început cerecetările în acest caz, Maria Constandache precizând că un raport va fi finalizat "în cel mult zece zile".

"Filmarea a fost făcută de însoţitorii pacienţilor, care ne-au sesizat şi pe noi. Filmarea este realizată în urmă cu aproximativ o săptămână - zece zile. În prezent, suntem în cercetări la Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor şi în cel mult zece zile vom încheia un raport pe care-l vom aduce la cunoştinţa conducerii spitalului. Deocamdată nu am luat legătura cu conducerea spitalului. Nemulţumiri sunt foarte multe, mai ales la Neurologie, acolo unde a fost făcut şi filmuleţul. Sunt sesizări legate de condiţiile spitaliceşti, condiţii precare de tratament, lipsa medicamentelor. Mai mult voi putea prezenta după ce închidem raportul şi tragem concluziile", a spus preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor - filiala Constanţa.

Maria Constandache a mai spus că după încheierea verificărilor va fi sesizată conducerea spitalului.

"Apoi sesizăm conducerea spitalului, trasăm nişte sarcini, sesizăm mai departe Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor şi probabil va fi control de la Ministerul Sănătăţii", a mai spus preşedintele filialei Constanţa.
În filmuleţul respectiv rudele unui bolnav aflat în comă de mai multe luni acuză că acesta are răni netratate, iar în secţia unde pacientul este internat se pot observa gândaci.

Pe de altă parte, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Mihnea Avram, a declarat pentru MEDIAFAX că nu ştie unde au fost filmate imaginile respective, însă în niciun caz în secţia unde este internat acel de pacient.

El a precizat că bolnavul este în stare vegetativă de peste opt luni şi că a ajuns în această situaţie în urma unui stop cardio-respirator.

"Pacientul a fost internat la Neurologie cinci luni şi din noiembrie este la ORL. Este un pacient care a avut un infarct în luna iunie 2013 şi ca urmare a infarctului a făcut un stop cardio-respirator şi a fost resuscitat. El a rămas de atunci şi până în prezent internat în spital, deci de peste opt luni, într-o stare vegetativă. Nu ştie, nu recunoaşte pe nimeni, doar respiră, este hrănit printr-o sondă nazogastrică şi de câte ori i se sugerează familiei că l-ar putea îngriji şi acasă familia vine şi face reclamaţie. Iar de data asta a venit şi a prezentat acest film, care nu ştiu unde este făcut. Nu ştiu unde a filmat scena respectivă, în niciun caz în secţia de ORL unde nu este niciun fel de gândac", a afirmat Mihnea Avram.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.