Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Lumina lui Monet, pe un pod peste Argeș

Lumina lui Monet, pe un pod peste Argeș(699)

Lucrarea lunii din colecția Muzeului „Dinu și Sevasta Vintilă” de la Topalu este „Pod peste Argeș”, semnată de Nicolae Dărăscu (1883–1959).

☀️ Dărăscu a fost unul dintre cei mai fideli impresioniști ai picturii românești. Ca și francezii din jurul lui Claude Monet, nu picta lucrurile așa cum sunt, ci așa cum le schimbă lumina: reflexe pe apă, aer transparent, culori care vibrează. Criticul Alexandru Busuiocean îl așeza alături de Jean Steriadi, printre pictorii români care au adus cel mai consecvent această viziune a luminii în arta noastră.
🏛️ Tabloul face parte din colecția muzeului de la Topalu, cel mai mare muzeu rural de artă din Europa. Muzeul e o secție de la Muzeul De Artă Constanţa și se află pe malul Dunării, la doar 7 kilometri de Cetatea Capidava.
🗺️ În fiecare lună, prin proiectul „Pași pe meleaguri artistice dobrogene”, Muzeul de Artă Constanța aduce în fața publicului câte o lucrare din această colecție. Iar dacă ajungeți pe la Capidava, merită să faceți un ocol pe la Topalu.
Taguri: MuzeulDeArtaConstanta, Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă”, ClaudeMonet

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.