Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Căsătoriile între persoane de același sex, posibile în câțiva ani, după model francez

Căsătoriile între persoane de același sex, posibile în câțiva ani, după model francez(1112)

Remus Cernea a aruncat azi o altă bombă, după cea a proiectului de revizuire a finanțării cultelor.

Deputatul constănțean a declarat că are în vedere inițerea unui proiect de lege care să prevadă legalizarea relațiilor între persoane de același sex, după modelul francez. Cernea a precizat că în Franța s-a legalizat, acum circa cinci ani, parteneriatul civil, și apoi, în etapa a două, de curând, acum câteva luni, și căsătoria între persoane de același sex.

Remus Cernea a spus că se gândește să inițieze un proiect de lege care să reglementeze acest parteneriat civil. ”Proiectul va aduce beneficii și cuplurilor heterosexuale”, a precizat el. Astfel, persoanele care trăiesc împreună, dar nu sunt căsătorite, pot încheia un astfel de parteneriat. Unul dintre avantaje este că vor putea accesa credite împreună. Un altul este că la decesul unuia dintre ei, persoana rămasă în viață va avea aceleași drepturi de moștenitor ca un soț sau o soție.

Remus Cernea a declarat că o astfel de lege ar fi posibilă până la încheierea actualului mandat.

Declarațiile au fost făcute astăzi, într-o conferință de presă în care deputatul a făcut precizări despre proiectul de revizuire a finanțării cultelor. Conferința a fost plină de incidente: unul dintre membrii de partid a pătruns în încăpere și a smuls toate însemnele partidului, iar un preot și câțiva enoriași i-au cerut deputatului socoteală pentru proiect.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.