Fregata “Regina Maria” sosește dintr-o misiune NATO(1053)
Fregata “Regina Maria”, care a participat în luna octombrie la Operația ”Active Endeavour”, desfășurată în Marea Mediterană sub conducerea NATO, sosește astăzi în portul Constanța. Forțele Navale Române au participat din anul 2005 la această operație, contribuind activ la îndeplinirea angajamentelor asumate de către țara noastră în cadrul sistemului de securitate internațională. Fregata ”Regina Maria” a îndeplinit toate misiunile ordonate de Comandamentul Operației ”Active Endeavour”, a parcurs peste 5700 de mile marine, în mai mult de 600 ore de marș. Echipajul navei a monitorizat aproximativ 200 de nave comerciale din zonă, interogând peste 80 dintre acestea, cu sprijinul piloților marinari care au efectuat peste 30 ore de zbor pe parcursul misiunilor de supraveghere aeriană.
La ceremonie vor participa oficialități militare, reprezentanți ai autorităților locale, veterani, cadre militare în rezervă și în retragere, precum și membri ai familiilor echipajului.
Operația ”Active Endeavour” a luat ființă în anul 2001, ca răspuns imediat al NATO la atacurile teroriste împotriva Statelor Unite ale Americii din 11 septembrie. În cadrul acesteia, navele militare NATO patrulează în Marea Mediterană pentru a monitoriza transporturile de mărfuri și pentru a descuraja activitățile teroriste și traficul ilegal.
Fregata ”Regina Maria” are un deplasament de 4900 tone, lungimea de 148,2m, lățimea de 14,75m și un pescaj maxim de 6,4m. Nava poate dezvolta viteze de până la 30 de noduri și dispune de o autonomie de 4500 mile marine. Propulsia este asigurată de 4 turbine Rolls Royce, iar sistemele și instalațiile de la bord sunt alimentate de 4 diesel-generatoare de câte 1 MW fiecare. Nava este comandată de către comandorul Bogdan Vochițu și are la bord un echipaj alcătuit din 224 marinari.