Ahmed Aboutaleb, primarul musulman al Rotterdamului. O lecție de administrație(1904)
Primarul Rotterdamului este marocan. Este, de fapt, un imigrant marocan, care deține acum și cetățenie olandeză. A venit în Constanța astăzi, a vizitat primăria, portul, prefectura. Le-a dat autorităților de aici o lecție despre administrația olandeză.
”Sunt născut în Maroc. Am venit în Olanda în 1976, aveam 15 ani. Am început de jos. Am urcat puțin câte puțin și acum sunt primarul Rotterdamului. Am fost membru în guvern, viceprimar în Amsterdam. Asta spune ceva despre toleranță. Avem 176 de naționalități în Rotterdam, iar viceprimarul este născut în Turcia”, a spus Ahmed Aboutaleb, la Constanța.
Poartă cravată, un costum sobru, decent. În dreapta sa a stat Radu Mazăre. Doi primari diferiți, la primă vedere. Deși a renunțat la costumul de militar, primarul Constanței nu avea o costumație mai deosebită. Cu toate acestea, între cei doi există o seamă de asemănări. ”Cred că amândoi suntem moderni ca primari. El, în felul său, are relații cu oamenii din oraș. Eu fac la fel. Niciodată singur, cu oamenii alături de mine. Mergem prin cartiere și discutăm cu oamenii și vorbim cu ei despre orice. Asta numesc o modalitate modernă de fi primar. Uneori îmi pun o șapcă și merg prin gară și cu metroul, fără ca nimeni să știe că sunt acolo. Mazăre face lucrurile în maniera personală. Are grijă de oamenii săraci. Avem lucruri comune. E interesat ca portul să fie primărie. Știu cât de important este să ai portul legat de oraș”, a spus olandezul.
Există și diferențe. ”Eu port cravată, Mazăre nu poartă. Costumul meu e foarte ieftin compartiv cu cel al domnului Mazăre, mașina mea e ieftină decât a lui”, a subliniat zâmbind Ahmed Aboutaleb.
Aboutaleb este primarul din Rotterdam, dar conduce direct 36 de primari din regiune. Rotterdam are 600.000 de locuitori, întreaga regiune ajunge la 1,2 milioane. A explicat ce înseamnă să conduci un oraș ca acesta. Există trei persoane care iau deciziile: el, șeful poliției și procurorul șef. Ei se ocupă de dezvoltarea întregii regiuni și de păstrarea liniștii. Este o cooperare care nu poate exista în România, o descentralizare la care de-abia acum autoritățile noastre încep să viseze.
”Am avut o întâlnire aseară la o cină. I-am pus o mie de întrebări pentru că sistemul pe care îl au administrativ și modul în care este interconectat portul Rotterdam de orașul Rotterdam este total diferit față de ce este în România. La un moment dat, ascultându-l dădeam din cap așa a pagubă i-am spus că sunt cu 50 de ani în fața noastră din punct de vedere al organizării. Este adevărat că viceprimarul meu Decebal Făgădău, într-o discuție cu domnul ambasador i-a spus dacă în România ar fi stat la masă primarul cu șeful Poliției și cu procurorul șef seara, a doua zi toată presa urla dintr-un capăt în celălalt. Răspunsul domnului primar a fost următorul: și eu dacă aș fi îmbrăcat cu sacouri așa ca tine, presa ar fi urlat a doua zi dintr-un capăt în celălalt. Ca să nu mai vorbim de cluburi și de fete”, a spus primarul Radu Mazăre.
Prieten și cu primarul din Monte Carlo
Radu Mazăre este prieten și cu un al primar celebru. Este vorba despre Georges Marsan, din Monaco. Acesta a venit în Constanța la invitația lui Mazăre. A discutat aici despre posibilități de investiții. Anul trecut, edilul constănțean a fost invitat în Monte Carlo, unde stațiunea Mamaia a primit premiul pentru cea mai dinamică stațiune la Festivalul Mondial al Cluburilor.