Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Salarii majorate cu 12% în şapte instituţii publice din județul Tulcea

Salarii majorate cu 12% în şapte instituţii publice din județul Tulcea(668)

Consilierii judeţeni tulceni au aprobat într-o şedinţă extraordinară majorarea cu 12% a salariilor celor 90 angajaţi ai Consiliului Judeţean şi din alte şase instituţii subordonate. Cel mai mic salariu este de 900 lei, unul dintre cele mai reduse din țară. Majorarea salarială intră în vigoare luna aceasta şi este în conformitate cu prevederile legislative referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. După cum ne-a confirmat Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea, de creşterea salarială cu 12 procente vor beneficia şi angajaţii instituţiilor subordonate, respectiv Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor, Camera Agricolă, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion", Biblioteca Judeţeană 'Panait Cerna' şi Centrul Cultural "Jean Bart". 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.