Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Medicii de familie sunt din nou pe picior de război cu Casa de Sănătate

Medicii de familie sunt din nou pe picior de război cu Casa de Sănătate(816)

Noile prevederi ale contractului-cadru omoară cabinetele individuale pentru a favoriza clinicile cu multe specialități, care încasează bani foarte mulți plimbând pacientul inutil între cabinete. Și asta nu numai în județul Constanța. Sistemul de sănătate este drenat de ceva vreme de bani printr-o suveică a ‘’lanțurilor’’, plus că sub aparența favorizării tinerilor medici, ei sunt împinși în situații foarte riscante, chiar penale. Luna trecută medicilor de familie li s-au tăiat, de pildă, toate serviciile fără card. Colac peste pupăză, CNAS a emis un nou proiect de contract-cadru ce ar trebui să intre în vigoare de la debutul anului viitor. Voci autorizate spun că acesta este similar cu acela pentru care în aprilie au fost discuții mari la CNAS, iar medicii de familie erau pregătiți chiar de un protest. De atunci se dorea ca pentru asistența medicală primară să nu mai existe comisiile paritare de la nivelul caselor județene în cadrul cărora reprezentanți ai DSP, ai Casei și ai Colegiului Medicilor stabilesc numărul de posturi și de norme pentru asistența medicală primară, din ambulatoriu și spital. Dispariția acestora ar provoca haos total privind ocuparea posturilor în sănătate. În noul proiect nu se mai prevede un număr minim de pacienți pe lista medicului de familie pentru a face un contract cu Casa, nici acel numerus clausus, adică numărul maxim de medici de familie dintr-o localitate sau numărul optim de 1800 pacienți în funcție de care se stabilește numerus clausus, care există peste tot. Interesul, se pare, este ca medicii tineri să fie angajați în policlinicile private, care fac contracte cu CNAS și pentru asistența medicală primară, unde contează doar numărul de servicii făcute, chiar și trimițând pacientul de la un cabinet la altul, prin rotire și pe bani mulți. De aceea medicul tânăr se deprofesionalizează, plus că nicărieri în lume nu există așa ceva într-un sistem de asigurări. Ca să nu mai vorbim că nu este județ unde să nu existe posturi libere în mediul rural sau în orașele mici. Bine ar fi să apară o lege a asigurăriilor private suplimentare, cum este în alte părți ale lumii. CNAS ar trebui să promoveze calitatea actului medical în zona asistenței primare care este cea mai ieftină, în loc să spună bilete fără număr, fără consultație, iar dacă lucrurile vor continua medicii de familie, inclusiv cei constănțeni, vor trece la proteste. Pentru ei nu-i clar de ce din aprilie dacă mai fac contracte cu laboratoarele, le este suspendat contractul cu Casa vreme de 5 ani. Sau de ce este eliminat venitul minim garantat în funcție de numărul de pacienți de pe listă. Una peste alta, vânzarea de sănătate a devenit o afacere. Nu-mi dau seama dacă medicina în interesul sănătății pacientului mai există sau a fost înlocuită cu un sistem de făcut bani, din care ies în câștig vânzătorul de serviciii medicale, prin câștiguri salariale și șpăgi, statul prin impozite și taxe, de cele mai multe ori aberante și în maximă pierdere tocmai cel care trebuia să beneficieze de astfel de servicii, adică bolnavul. Acesta rămâne la fel de bolnav și în plus mult mai sărac. Restul sunt povești. O fi corect? O dezbatere aprofundată ar arăta cu claritate avantajele și dezavantajele medicului de familie. Vor mai mulți sau mai puțini pacienți pe listă. Vor să-i vizităm cât mai rar sau dacă se poate cât mai des. Merită să știm și noi, pacienții, care este adevărul. În Vest medicii de familie sunt plătiți mai mult dacă au pe listă mai mulți înscriși sănătoși. Astfel sunt favorizați cei care sunt în stare să-și vindece pacienții, nu cei care-i plimbă la cât mai multe cabinete, ca la noi. Restul comentariilor le lăsăm pe seama cititorilor noștri, mult mai inteligenți decât redactorii.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.