Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Oprea: Vom vota împotriva cotelor obligatorii la JAI(849)

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a declarat, duminică, la manifestările de Ziua Pompierilor, că, luni, la JAI, va transmite că România îşi va respecta angajamentele iniţiale de a primi 1.785 de imigranţi, iar ”cu modestie, dar şi cu demnitate” va vota împotriva cotelor obligatorii.

”În contextul în care România este o ţară sigură, care îşi face datoria cu mult profesionalism, merg mâine la acest JAI. Am un mandat foarte clar dat din partea preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Victor Ponta, pe care îl voi spune acolo cu modestie, dar şi cu demnitate, România îşi respectă angajamentele iniţiale de a primi 1.785 de imigranţi, atât este capacitatea în momentul de faţă a statului român. Bineînţeles, vom vota împotriva cotelor obligatorii”, a spus vicepremierul Oprea.

El a adăugat că România este un stat care îşi arată solidaritatea în cadrul Uniunii Europene într-un context complicat de securitate, menţionând că UE se poate baza pe ţara noastră.

Comisia Europeană a prezentat miercuri o propunere de repartizare între statele membre ale Uniunii Europene a 120.000 de imigranţi sosiţi în Italia (15.600), Grecia (50.400) şi Ungaria (54.000).

Conform acestei propuneri, România ar urma să primească 4.646 de imigranţi, dintre care 604 din Italia, 1.951 din Grecia şi 2.091 din Ungaria. 

Sursa: Mediafax.ro

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.