Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Reținuți pentru proxenetism și raport sexual cu minore(703)


Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, cu sprijinul de specialitate al poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R au documentat activitatea infracţională a doi tineri de 17 şi respectiv 19 ani, suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi complicitate la proxenetism.

Din investigaţii a reieşit că, începând cu luna februarie a.c., cei doi suspecţi au recrutat, prin promisiuni de oferire a unor sume de bani, mai multe minore. Acestea erau conduse la un apartament închiriat în municipiul Constanţa, unde, întreţineau raporturi sexuale cu un bărbat de 58 de ani, din Constanţa, contra unor sume de bani, o parte din acestea fiind însuşite de către suspecţi, minorelor revenindu-le o mică parte.

În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de aceştia a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi procurorilor, în vederea sesizării instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, complicitate la proxenetism şi raport sexual cu minori.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.