-
Bugetul României: avalanșă de amendamente de la
Deputatul constănțean Mihai Tararache a depus aproape 100 de amendamente la Legea bugetului pe 2014. ”Am cerut, prin(...) -
Consilierii locali nu respectă propriul regulament de
Tineretul Forţei Civice atrage atenţia asupra activităţii consilierilor municipali,aceştia având obligaţia morală dar şi prin(...) -
Cristina Dumitrache: Este revoltător faptul că 50%
Trăim într-o societate din ce în ce mai agresivă şi, din păcate, repercursiunile se vor perpetua asupra generaţiilor viitoare. Manif(...) -
Se mărește hora primarilor penali. Dumitru Dedu,
După ce, săptămâna trecută, primarul din comuna Castelu, Nicolae Anghel, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendarea (...) -
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind vânzarea
Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor(...) -
Primul eșec pentru Remus Cernea. Parteneriatul civil
Proiectul de lege privind legalizarea parteneriatului civil înaintat de deputatul Remus Cernea, a primit avizul negativ al Senatului. Remu(...) -
Mihai Lupu, deputat PNL de Constanţa:
Sub titlul ”Un buget realist pentru drumuri și autostrăzi, o dovadă în plus că Guvernul Ponta, din care PNL face parte, dezvoltă(...) -
Palaz a plantat meri în localitatea prietenului său,
Liderii Partidului Mişcarea Populară au plantat, săptămâna trecută, 500 de meri. Pentru această acţiune, preşedintele PMP Constan(...) -
Tinerii liberali au sărbătorit alături de copiii
Tineretul Naţional Liberal, Filiala Constanţa a invitat peste 20 de copii din judeţ, aflaţi în plasament, alături de asistenţii mate(...) -
Descentralizarea propusă de inculpatul Dragnea este
Inculpatul Dragnea împarte puterile și banii în țară după bunul lui plac și în funcție de interesele de grup și de partid. Inculp(...) -
Directorul unei regii a Primăriei Constanța,
Directorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa, Ilie Rachieru, a fost condamnat la închisoare cu(...) -
Liberalii au început precampania pentru
În aula Bibliotecii Naționale a avut loc vineri lansarea oficială a proiectului ”10 pentru Europa”, inițiat de Tineretul(...) -
„Județul Constanța va deveni o feudă condusă de
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului de la malul mării, liderul Organizaţiei Judeţene a Partidului Forţa Civ(...) -
Partidul Mişcarea Populară inaugurează încă două
Partidul Mişcarea Populară a luat iniţiativa de a planta 500 de puieţi de măr, astăzi, în comuna Peştera din judeţul Constanţa. (...) -
Baza de la Mihail Kogălniceanu, nod de transport
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a afirmat, sâmbătă seară, la Constanţa, că baza aeriană(...) -
Plângere penală împotriva prefectului
Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal, a făcut o declaraţie de p(...) -
De ce îl așteaptă PDL Constanța pe Cătălin
Democrat-liberalii constănţeni din judeţ muncesc de zor pentru a pregăti alegerile interne pentru desemnarea candidatului la prezidenţ(...) -
Primarul din Castelu, condamnat la
Curtea de Apel Constanța l-a condamnat, ieri, la închisoare pe primarul din Castelu, Nicolae Anghel. Magistrații instanței au(...) -
Alegerile prezidenţiale ar putea avea loc pe 30
Senatorul PSD Ioan Chelaru a declarat că primul tur al alegerilor prezidenţiale ar putea avea loc pe 30 noiembrie 2014. Parlamentarul a a(...) -
Ce obiective din Constanța va finanța cu prioritate
Guvernul va redacta în decembrie o listă a investiţiilor centrale şi locale pentru care alocările bugetare vor fi suspendate,(...) -
Omul lui Mazăre ajunge în conducerea
Guvernul are astăzi pe masă un memorandum care prevede că o persoană apropiată de PSD Constanța și de președintele Radu Mazăre va (...) -
Mişcarea Populară îi cere ministrului Sănătăţii
Sub titlul “Treziţi-vă, odată, domnule ministru!”, filiala judeţeană Constanţa a Partidului Mişcarea Populară (PMP), sub semnă(...) -
Primarii din Muntenia şi Dobrogea se reunesc la
Agenţia BTL Design, AC Creative şi trustul de presă Agora Group, în parteneriat cu Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Munici(...) -
Mihai Lupu: ”Nu vor creşte preţurile la produsele
Mihai Lupu, deputat PNL de Constanța, a trimis astăzi un comunicat de presă pe tema creșterilor de prețuri la alimente, pe care îl(...) -
Ce se mai construiește în Constanța cu banii
Viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat, ieri, la sfârșitul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Constanța(...)
Editorial
Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult
Cele mai noi
- 08:59 SONETUL zilei (116)
- 20:33 Copiii comunei Cumpăna, campioni internaționali la Paris! (892)
- 20:20 OMD Mamaia Constanța: Evenimente de neratat, în această săptămână (721)
- 20:05 Dovleac Fest Medgidia 2026: 50 de metri de plăcintă cu dovleac gratuită, parc de distracții și patru zile de spectacole! (768)
- 16:22 Un bilet, două locuri la stand-up! Promoție specială la Festivalul Internațional de Film de Comedie (598)
- 16:08 Grindeanu: „Vor fi făcute indexări în anul 2027 şi vor fi prinse în bugetul din 2027. PSD-ul şi-a asumat acest lucru prin programul de guvernare” (789)
- 15:16 Cod galben de ploi însemnate cantitativ (630)
- 14:59 Ne mărim echipa! (756)
- 12:57 „Școala altfel” și „Săptămâna verde” la Muzeul de Artă Constanța (641)
- 12:49 Performanță în minifotbalul constănțean, recunoscută la nivel național și internațional! (666)
- 12:01 Polaris amplasează containerul verde în cartierul tău! (688)
- 11:50 Containerul verde Polaris este pregătit pentru deșeurile tale voluminoase (681)
- 11:32 Ovidiu se dezvoltă! Primarul George Scupra prezintă proiectele în desfășurare și rezultatele benefice pentru comunitate (834)
- 10:28 Un sfânt, două chei și hotarul dintre anotimpuri (627)
- 10:09 Micii pietoni de azi, cetățenii responsabili de mâine! (654)
- 09:56 Cum citim un dicționar: de la definiție la învățare lexicală (1025)
- 09:34 Ședință de urgență la PSD pentru stabilirea strategiei. Schimbări în funcții publice și măsuri prioritare pentru ministerele social-democrate (1162)
- 08:56 MILONGA zilei (605)
- 21:40 Primarul Chițac, la inaugurarea Centrului Cultural Armean, un nou reper pentru multiculturalitatea orașului Constanța (686)
- 18:07 De zece ediții, „Autostrada spre teatru” aduce publicul bucureștean mai aproape de Teatrul de Stat Constanța! (901)
Cele mai recente comentarii
-
„Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
-
Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
-
Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
-
Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
-
RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Cele mai vizualizate
- REMEMBER: Povestea STABILOPODULUI (133370)
- DEZASTRU ÎN CONSTANȚA: factura de întreținere pe luna decembrie, mai mare decât salariul minim pe economie (107598)
- EXCLUSIV. În martie 2010, constructorul olandez al Digului de Larg a trimis beneficiarului CN APMC SA opţiunea sa fermă pentru furnizorul de piatră şi prefabricate! Ce s-a schimbat, de atunci? IATĂ REPERELE EPOPEII FĂRĂ SFÂRŞIT A ACESTEI CONSTRUCŢII (93638)
- POPASUL PESCARILOR - LOCUL SFINȚIT DE VASILE BRICEAG (82323)
- HOTELUL DELTA - DE LA PRINȚUL DE MONACO LA TURISTUL OBIȘNUIT (80267)
- MAZĂRE TRANSFORMĂ CONSTANŢA ÎNTR-UN IMENS CAVOU! Betonul îi transformă “republica” într-un cimitir kitchos: umbros, dar fără verdeaţă… (79093)
- EXCLUSIV. NĂVODARI se apropie de o... Apocalipsă locală! Primarului Nicolae MATEI i-a sunat ceasul ARESTĂRII: definitive, irevocabile şi pe termen (foarte) lung! (76418)
- EXCLUSIV. Şi Ceauşescu a vrut să extragă gazele de şist (descoperite de americani), dar s-a panicat după cutremurul din 1977! Proiectul ”Zebra” (74040)
- AFACEREA TABĂRA NĂVODARI: Cum a ajuns cel cunoscut drept cumnatul primarului Matei să primească în folosinţă 60 de hectare pe malul mării, cu… 7 lei / mp! (73205)
- Nicolae Matei, primarul din Năvodari, este acuzat că ar fi patronat mafia imobiliară a terenurilor retrocedate! (71304)
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.