Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
SCRISOARE DESCHISĂ adresată domnului Klaus Iohannis, Preşedintele ales al României

SCRISOARE DESCHISĂ adresată domnului Klaus Iohannis, Preşedintele ales al României(5742)

Domnule Preşedinte,

 În seara zilei de 16 noiembrie 2014, la puţin timp după încheierea votului pentru alegerea Preşedintelui României, aţi postat, pe site-ul dumneavoastră de Facebook, următorul mesaj:
,,AM CÂŞTIGAT! NE-AM LUAT ŢARA ÎNAPOI”!
Constat că nu folosiţi persoana I singular, ci persoana I plural. Nu dumneavoastră singur v-aţi luat ţara înapoi, ci împreună cu alţii. Poate că într-un eventual răspuns la această scrisoare, veţi găsi de cuviinţă să precizaţi dacă aţi vrut să ne spuneţi că aţi luat ţara înapoi împreună cu şi în numele celor 6,3 milioane de români care au votat pentru dumneavoastră, sau împreună cu şi în numele şi al celor 5,3 milioane de români care au votat pentru adversarul dumneavoastră, sau, poate, şi împreună cu şi în numele şi al celor 6,7 milioane de români care nu s-au prezentat la vot. Poate că veţi preciza şi DE LA CINE aţi luat ÎNAPOI ţara. Exclud varianta că aţi luat ţara de la pesedişti ca să o daţi ÎNAPOI la pedelişti, sau la penelişti.
Până la primirea eventualului dumneavoastră răspuns, îmi permit să bănuiesc că, odată ales Preşedinte al României, vorbiţi în numele întregului popor român şi atunci când spuneţi NE-AM LUAT ŢARA ÎNAPOI, ne spuneţi, de fapt, că, dumneavoastră împreună cu tot poporul român aţi luat ţara înapoi.

Asta înseamnă că, până în seara zilei de 16 noiembrie 2014, şi dumneavoastră şi eu şi poporul român nu am mai avut ţară, am fost deposedaţi de lucrul acesta care se numeşte ŢARĂ.
Din nefericire, lucrurile stau chiar aşa. Poporul român, din care facem parte amândoi, a fost, realmente, deposedat de ŢARA lui, ROMÂNIA.
În ultimii 25 de ani, poporul român a fost deposedat de capitalul său naţional, de fabrici, de uzine, de bănci etc. A fost deposedat de peste 4 milioane locuri de muncă, astfel că aceste milioane de români au fost alungaţi din ţară în căutarea unui loc de muncă, şi-au părăsit familiile, şi-au lăsat copii fără îngijirea şi dragostea parintească, pradă traficanţilor de droguri şi de carne vie. Poporul român a fost deposedat de resursele sale naturale, care sunt exploatate de corporaţii transnaţionale, cu redevenţe de batjocură pentru statul român. A fost şi este deposedat de terenurile agricole şi de păduri, trecute pe nimic în proprietatea străinilor. A fost şi este deposedat de cea mai mare parte a avuţiei create în economia naţională, care este însuşită, sub formă de profituri, uriaşe, în cea mai mare parte, nedeclarate şi neimpozitate, de cei deveniţi proprietari ai capitalului românesc şi care o transformă în bunuri de lux sau o transferă în străinătate, lăsând ţara fără investiţii, fără venituri bugetare, cu salarii şi pensii de mizerie, cu servicii sociale umilitoare. A fost şi este deposedat de patrimoniul său cultural şi spritual. A fost şi este deposedat de suveranitatea sa naţională. A fost şi este deposedat de statul său naţional, capturat de oligarhia creată prin „privatizări” şi „retrocedări” şi folosit pentru menţinerea în stare de sărăcie şi umilinţă a celei mai mari părţi a românilor.

Pentru a-şi LUA ŢARA ÎNAPOI, poporul român, cetăţenii României vor trebui să-şi IA ÎNAPOI capitalul de care au fost deposedaţi, să devină proprietari asupra acestui capital, să-şi însuşească profiturile create de acest capital, să folosească aceste profituri pentru a-şi lua înapoi fabricile, uzinele şi băncile etc, pentru a-şi reconstrui întreprinderile şi locurile de muncă care i-au fost distruse, să-şi construiască un stat cu adevărat democratic, controlat de el, de popor, nu de oligarhi, care să-l slujească pe el, nu pe oligarhi.
Luarea ÎNAPOI a ţării, REÎMPROPRIETĂRIREA poporului român cu propria lui ŢARĂ va fi un proces greu şi de lungă durată. Un astfel de proces nu se finalizează prin câştigarea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României. El poate, însă, începe cu câştigarea acestor alegeri.
Cred, deci, Domnule Preşedinte, că v-aţi grăbit spunând că „ne-am luat ţara înapoi”. Este posibil să fi făcut primul pas în această direcţie. Aştept cu mult interes paşii următori.
Încă de la începutul anului 1990, am elaborat şi publicat PROIECTUL DE ŢARĂ care ar fi permis poporului român să devină şi să rămână proprietar pe propria lui ŢARĂ, România, să facă din acestă ţară una prosperă, o adevărată Grădină a Maicii Domnului. La timpul respectiv, acest proiect de ţară s-a numit VARIANTA COJOCARU. După 1990, am spus, mereu, că aplicarea oricărei ALTE variante de proiect de ţară pentru România va avea ca efect deposedarea poporului român de propria lui ţară, în final dispariţia lui ca popor. Suntem în plină desfăşurare a acestui proces distructiv, criminal.

Am actualizat, continuu, VARIANTA COJOCARU la situaţia economică şi socială a ţării, creată prin politicile nefaste ale guvernelor postdecembriste. Am prezentat acest proiect de ţară, actualizat, tuturor celor trei predecesori ai dumneavoastră în funcţia de Preşedinte al României. Au refuzat toţi trei. Au preferat să devină părtaşi la distrugerea ţării. Aşa vor rămâne, în istorie.
Am studiat, cu atenţie, „programul” pe care l-aţi prezentat electoratului în campania electorală. Din păcate, acest „proiect de ţară” a fost elaborat de oameni care au participat, direct, la deposedarea poporului român de ţara lui, pentru propria lor îmbogăţire, oameni care doresc să facă acelaşi lucru şi în viitor. De „programe” asemănătoare au „beneficiat” şi cei trei predecesori ai dumneavoastră.
Ultima actualizare a VARIANTEI COJOCARU este reprezentată de proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României, pe care l-am elaborat, ca iniţiativă cetăţenească, împreună cu mai mulţi specialişti români, animaţi de ideea de a ajuta poporul român să-şi IA ŢARA ÎNAPOI.

Predecesorii dumneavoastră, împreună cu parlamentele şi guvernele postdecembriste, au „creionat” astfel Constituţia şi legile încât deşi au prevăzut, pe hârtie, dreptul cetăţenilor de a iniţia revizuirea Constituţiei, au creat prevederi care fac imposibilă finalizarea unei astfel de iniţiative, fără aprobarea Parlamentului, a politicienilor, în spatele cărora se află oligarhia autohtonă şi transnaţională.
În conformitate cu prevederile articolului 90 din actuala Constituţie a României, Preşedintele României „poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”. Constituţia ţării este, evident, o problemă de MAXIM interes naţional.
Organizarea unui referendum prin care să cereţi poporului român să-şi exprime voinţa cu privire la Constituţia Cetăţenilor ar ajuta mult acest popor şă-şi ia ţara ÎNAPOI.
Pentru mine, ar fi prima dovadă, CLARĂ, a hotărârii dumneavoastre de a ajuta poporul român să-şi ia ţara ÎNAPOI.
Cu cele mai bune gânduri,

Dr. Constantin Cojocaru
20.11.2014

Articole similare

Comentarii

ullmann johann
24-11-2014
CAND ACESTIPOLITCIENI POSTDECEMBRIISTI { HOTI, ESCROCI,TRANTORI, E.T.C.} VOR FI TRASI LA RASPUNDERE PENALA PENTRU DEZASTRUL IN CARE NE-AU ADUS???????
geo
24-11-2014
Are dreptate autorul comentariului si pe buna dreptate ma intreb si eu?de unde si-a luat tara inapoi d-ul Iohanis?????????????????
Popescu Victor
23-11-2014
Scrisoarea de fapt este vointa celor ce vor sa aiba o tara independenta, libera, prospera si demna!
Este vointa de a transforma intunericul in lumina!
Este TESTUL de rezolvat pentru Johanis!
Asteptarile sunt mari si sunt normale, NU mai putem fi manipulati de impostori politici, iar daca din nefericire Johanis va continua ceea ce de 25 ani s-a intamplat in Romania drept mostenire lasata de Iliescu - principalul vinovat pentru deturnarea destinului TARII, va fi schimbat prin vointa poporului!
Referendumul este absolut inevitabil pentru ca actuala Constitutie nu a fost elaborata pentru CETATENII onesti, ci pentru generarea coruptiei la toate nivelele!
Sustin PROIECTUL de TARA- Varianta Cojocaru!
Toma Gheorghe
22-11-2014
Unde putem studia varianta Cojocaru?
In principiu sunt de acord cu cele din scriasoare.
Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.