Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Elevii constănţeni luptă pentru marea de lângă noi

Elevii constănţeni luptă pentru marea de lângă noi(1716)

Vineri, 31 octombrie 2014, începând cu ora 11.00, un grup de 30 de elevi ai claselor V-VIII de la Şcoala Gimnazială nr. 30 “Gheorghe Ţiţeica” a finalizat acţiunile de toamnă din cadrul proiectului “Marea de lângă noi”. Demersul, pus în practică cu ajutorul profesorilor coordonatori Cici-Corina Vlad, Melania Gabur, Dorina Foroglu şi Emilia Cadâr, îşi propune conştientizarea tinerei generaţii asupra pericolului poluării Mării Negre şi a zonelor învecinate acesteia, dar şi cultivarea unei conduite cetăţeneşti, responsabile faţă de mediul înconjurător în general.

Pentru această activitate, elevii au pregătit filmuleţe prin care au prezentat prima acţiune din cadrul proiectului, acţiune derulată pe data de 15 octombrie a.c.: ecologizarea plajei cuprinse între Cazinoul din Mamaia şi capătul staţiunii amintite de către elevii clasei a VIII-a D. Acţiunea ar fi trebuit să fie una doar de monitorizare, dar elevii, înarmaţi cu saci şi manuşi de plastic, nu au putut trece nepăsători pe lângă deşeurile aruncate pe nisip, strângând peste 200 kg de gunoaie.

De asemenea, elevii clasei a VII-a C au prezentat legendele Mării Negre într-o manieră atractivă, cu ajutorul unor prezentări power-point originale şi interactive. Ei au presărat aceste expuneri cu date ştiinţifice şi curiozităţi despre flora şi fauna Mării Negre. Activitatea s-a finalizat printr-o masă rotundă în cadrul căreia şcolarii au fost invitaţi să îşi exprime opinia referitoare la gravitatea poluării mediului înconjurător.

La finalul manifestării, Melania Gabur, profesor de geografie, a declarat: “Consider un succes faptul că din ce în ce mai mulţi elevi doresc să se implice în proiecte ecologice. Faptul că unii tineri nu mai trec indiferenţi pe lângă ceea ce dăunează mediului înconjurător şi faptul că adoptă o conduită responsabilă reprezintă adevărata realizare a demersului nostru educativ.” Amina Veli, elevă a clasei a V-a A, a remarcat: “Nu vreau să îmi imaginez o lume în care vom sta cu toţii cu telefoanele mobile în mână înconjuraţi de munţi de gunoaie. Prefer ca Planeta albastră să rămână albastră.”

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.