Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Peste 5.500 de elevi au susținut evaluarea naţională(1019)

Luni, 23 iunie 2014, 5.579 de absolvenți ai clasei a VIII-a din Constanța au susţinut prima probă scrisă din cadrul Evaluării naționale, limba și literatura română. 35 de absolvenţi au susţinut examenul în condiţii speciale pentru care Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a luat toate măsurile ca aceştia să desfăşoare examenul în condiţii optime.

Subiectele elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare au fost în concordanţă cu programa şcolară a disciplinei limba şi literatura română, au avut un grad de dificultate mediu, putând fi rezolvate în cele 120 de minute.

Miercuri, 25 iunie, începând cu ora 9.00, se va desfăşura proba scrisă la matematică. Rezultatele vor fi afișate pe 27 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul 16.00-20.00, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice în data de 1 iulie.

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.