Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
“NU kitsch-ului!”. Elevii de la “Ţiţeica” nu mai vor mărţişoare din malluri

“NU kitsch-ului!”. Elevii de la “Ţiţeica” nu mai vor mărţişoare din malluri(1651)

A învăţa tânăra generaţie care sunt tradiţiile româneşti autentice şi care este valoarea lor intrinsecă reprezintă unul dintre obiectivele pe care Şcoala Gimnazială nr.30 “Gheorghe Ţiţeica” şi le propune şi pentru realizarea căruia se desfăşoară mai multe activităţi de-a lungul fiecărui an şcolar.

Ajuns la a cincea sa ediţie, “Târgul Mărţişorului”, activitate din cadrului proiectului educativ naţional “Un mediu curat – esenţa supravieţuirii şi a progresului”, a reunit, vineri, 28 februarie, peste 1000 de participanţi din rândul elevilor, dar şi invitaţi speciali la cumpărături: părinţi, bunici, prieteni. Coordonatorii proiectului, profesoarele Emilia Cadâr şi Dorina Foroglu, alături de celelalte cadre didactice ale instituţiei amintite, au mobilizat toate clasele primare şi gimnaziale într-o desfăşurare impresionantă de forţe. Elevii au pregătit în ultimele două săptămâni felicitări şi mărţişoare din materiale reciclabile, lucrate manual în diferite tehnici, unele necesitând migală şi extrem de multă creativitate. Mihaela Căşărică, elevă în clasa a VIII-a B, ne-a mărturisit: “Anul acesta nu vrem să mai purtăm plastic chinezesc strălucitor, simboluri africane sau asiatice, doar pentru a strânge like-uri pe Facebook! Mai simplu înseamnă mai frumos!” Astfel că cei mari şi mici s-au întors la simbolurile româneşti ale primăverii, cu gândul la frumuseţe, noroc şi prietenie.

L-au sărbătorit pe Ion Creangă

De asemenea, tot în această zi, a fost celebrat şi Ion Creangă, născut pe 1 martie. Clasele a III-a B şi a VI-a D, coordonate de profesoarele Marieta Lazăr şi Mihaela Străjeru, alături de bibliotecara şcolii, Anca Moşoiu, au desfăşurat ore speciale: concurs de cultură generală vizând viaţa şi opera scriitorului humuleştean, dar şi vizionarea unor secvenţe reprezentative din filmul “Un bulgăre de humă”, filmul din 1989 al lui Nicolae Mărgineanu.
Directorul instituţiei, Aneta Dragnea, remarca: „În fiecare an de 1 Martie, este greu să marcăm poate la fel de intens atât sărbătoarea Mărţişorului, cât şi naşterea lui Ion Creangă. Dar ne străduim şi, în entuziasmul general, sunt convinsă că activităţile au reuşit şi de data aceasta. Vizitatorii au fost încântaţi, iar elevii deopotrivă.”

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.