Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Pod de cărți peste Prut

Pod de cărți peste Prut(939)

În urmă cu aproximativ două luni, organizația municipală Constanța a Forței Civice, a demarat o primă colectă de carte având ca obiectiv final efectuarea unei donații către o instituție de învățământ din Republica Moldova.
Astăzi, de Ziua Unirii Principatelor Române, s-a încheiat prima fază a acestui proiect și s-au colectat de la colegii, simpatizanții și prietenii Forței Civice Constanța peste 700 de cărți, care, în perioada următoare, vor pleca spre Republica Moldova.

”Acțiunea noastră nu reprezintă un gest singular, ci se dorește ca pe parcursul anului 2014, prin donații repetate, să înlocuim podul de flori de peste Prut cu un pod de carte.
De asemenea, dorim să ajutăm ca elevii, studenții dar și cetățenii Republicii Moldova, care împart cu românii din România aceeași limbă, aceeași istorie, același neam, dar mai ales aceeași țară, să aibă bucuria de a citi câte mai multe cărți scrise în limba națională, limba română. Nimic nu se compară pentru un român, care momentan se află în afara granițelor naționale, cu o carte în limba română”, a precizat președintele organizației, Mihai Petre.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.