Mazăre vrea mai mulți bani din port(1023)
Radu Mazăre a afirmat, și ieri, că vrea ca orașul să beneficieze de mai mulți bani de la CN Administrația Porturilor Maritime Constanța.
”Eu cred că acest port timp de 20 de ani nu a fost suficient de bine administrat. Portul nu a adus orașului Constanța și României ceea ce ar fi putut să aducă, la valoarea pe care o are portul. La grandoarea și mărimea să scoți în zilele tale bune profit anual de 8 milioane de euro e cacamaca. Gândiți-vă că numai investiția care se face în prelungirea digului este de 150 de milioane și el scoate 8 milioane pe an. E caraghios. Opt milioane de euro pe an, nici mai mult, nici mai puțin. Dacă am fi discutat despre o entitate care scoate 200 de milioane atunci înțelegeam să fie multe discuții și multă vâlvă dacă este bine condus la ora actuală scoate 8 milioane. Nimic. Cel mai mare port al României, ne lăudăm că e unul din primele porturi din Europa... scoate un port privat mic din Brazilia banii ăștia. Și noi avem un port de dimensiunile astea prost adminsitrat pentru că cei de la București s-au schimbat, au avut interese, nu au fost în stare, vorbea cu unul, venea celălalt...”, a spus Mazăre.
Acesta a mai spus că, așa cum turismul în stațiune a putut să meargă în sus în condițiile unei căderi a turismului pe piața europeană așa ar fi trebuit să meargă și portul, să aibă conexiuni cu porturi din Olanda și Israel. ”Trebuia să duduie portul ăsta așa cum duduie stațiunea. De fapt, problema nu e la împărțire, ci la faptul că nu va mai deține Ministerul Transportului controlul. De fapt aici e problema, el va funcționa ca o societate adevărată pe acțiuni și cred că se poate merge într-o direcție mult mai bună. Dacă avem 33 la sută dintr-un port care scoate pe an100 de milioane și nu 8 milioane am putea discuta cu totul altfel despre nevoile constănțenilor”, a mai spus Mazăre.
Primarul a precizat că speră ca premierul Ponta să-și țină cuvântul și să îi dea acțiunile promise. ”Până acum în relația mea cu premierul lucrurile au fost mai mult decât OK și de fair-play, asta însemnând discuții și angajamente asumate și respectate, bărbătește. Până acum relația mea cu Ponta a fost caracterizată de această ținere de cuvânt din partea amândurora”, a spus primarul.