Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic

Campanie de executare silită a debitorilor persoane fizice şi juridice(782)

Inspectorii Serviciului Urmărire şi Executare Silită din cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa au demarat o amplă campanie în vedera recuperării debitelor către bugetul local. Astfel, se vor înfiinţa popriri asupra veniturilor şi disponibilităţilor băneşti ale persoanelor fizice şi juridice debitoare şi se va proceda la instituirea măsurii sechestrului asupra bunurilor acestora. Potrivit O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceste bunuri vor fi valorificate prin vânzare la licitaţie. De asemenea, SPIT desfăşoară o campanie privind persoanele fizice care figurează în evidenţele fiscale cu amenzi contravenţionale neachitate. ”Această campanie vizează debitorii care nu deţin bunuri sau venituri urmăribile şi are drept scop înlocuirea acestor amenzi cu obligarea contravenienţilor, de către instanţa de judecată, la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii”, spune Virginia Uzun, directorul executiv al SPIT. Plata sumelor datorate se poate efectua la toate ghişeele instituţiei, la toate oficiile poştale, la agenţiile Garanti Bank şi la staţiile OMV prin Westaco Express din Municipiul Constanţa.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.