Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Forța Civică a împărțit gânduri bune pentru constănțeni

Forța Civică a împărțit gânduri bune pentru constănțeni(903)

De Ziua Internațională a Mării Megre, celebrată în fiecare an pe 31 octombrie, echipa Forței Civice Constanța a ieșit în stradă pentru a marca simbolic acest eveniment alături de constănțenii iubitori ai Mării Negre.

Profitând de această zi, membrii Biroului Municipal al Forței Civice Constanța au transmis constănțenilor o “mare” de gânduri bune, pe vederi ce reprezentau tablouri cu peisaje marine. Pictorii Ștefan Popescu, Marius Bunescu, Gheorghe Petrașcu și lucrările lor, “Peisaj marin”, ”Țărmuri dobrogene”, respectiv ”Femeie la mare” au reprezentat suportul de excepție pe care echipa Forței Civice a transmis constănțenilor “marea” de gânduri bune.

“Una dintre dintre direcțiile noastre de acțiune politică este de a marca, prin acțiuni punctuale, unele chiar de ordin simbolic, toate evenimentele locale și naționale care, din diverse motive, se află într-un con de umbră. Ne-a surprins să vedem că doar foarte puțini din cei care au primit vederile noastre știau că pe data de 31 octombrie este Ziua Internațională a Mării Negre. Din nefericire, ne orientăm mult mai repede și mult prea ușor la sărbători și la evenimente de import, în loc se ne preocupăm de susținerea și promovoarea a ceea ce este al nostru, a evenimentelor autohtone, mai mult sau mai puțin de ordin popular. Bucuria pe care am receptat-o de la constănțenii care au primit mesajele noastre ne-a demonstrat că organizarea la scară largă a unor evenimente centrate pe sărbători locale sau naționale ar avea cel puțin același succes pe care îl au cele preluate din occident. Nu ne vom opri aici, ci vom continua și cu alte evenimente asemănătoare”, a declarat președintele organizației municipale a Forței Civice Constanța, Mihai Petre.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.