Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Mihai Lupu:  Voi tinerii aveţi nevoie de susţinere, pentru a vă putea dezvolta într-un mediu sănătos!

Mihai Lupu: Voi tinerii aveţi nevoie de susţinere, pentru a vă putea dezvolta într-un mediu sănătos!(803)

O delegaţie a Consiliul Județean al Elevilor Constanța, condusă de Edouard Chirilov, a avut astăzi, o întrevedere, la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu. La întâlnire a mai participat Oana-Aurora Martin, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare Judeţeană şi Coordonarea Instituţiilor de Sănătate, Sport şi Învăţământ, din cadrul instituţiei.

Discuţiile au avut ca temă principală, proiectele pe care Consiliul Judeţean al Elevilor le are în vedere, precum şi crearea unui cadru instituţional de colaborare. Urmare acestei întrevederi, cele două părţi de discuţie au convenit la încheierea unui parteneriat între Consiliul Judeţean Constanţa şi Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, precum şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Acest protocol va crea cadrul formal pentru dezvoltarea, în parteneriat, de proiecte educaţionale şi culturale care să vină în sprijinul elevilor din judeţul Constanţa.

“Am dorit să mă adresez vouă, reprezentanţiilor Consiliului Judeţean al Elevilor, o instituţie la nivel naţional, pentru ca dumneavoastră să deveniţi un partener al autorităţii locale şi implicit al instituţiei pe care o conduc. Există probleme vechi, cunoscute de noi toţi, care nu se pot rezolva decât prin colaborarea dintre noi. Voi tinerii aveţi nevoie de susţinere, pentru a vă putea dezvolta într-un mediu sănătos, care să vă ofere perspectivele concrete pentru asigurarea unui viitor pe plan local. De prea multe ori, autorităţile au considerat că ştiu ce este mai bine de făcut pentru voi, tinerii, însă, acestea ar fi trebuit să vă ofere posibilitatea de a vă exprima necesităţile şi de a vă consulta în luarea deciziilor, în ceea ce vă priveşte. Sunt interesat să cunosc toate problemele cu care vă confruntaţi şi, de aceea, îmi doresc să creăm, împreună, un cadru corect, astfel încât, dumneavoastră să puteţi rămâne aici, pentru a contribui activ la dezvoltarea acestui judeţ. Este important să existe un cadru instituţional, prin încheierea unui parteneriat între dumneavoastră, Consiliul Judeţean Constanţa, dar şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, parteneriat la care ulterior pot adera şi alte instituţii, precum şi mediul de afaceri. Acesta va putea oferi cadrul necesar pentru ca noi, împreună cu dumneavoastră, să putem dezvolta proiecte benefice tuturor tinerilor judeţului nostru” – Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

 

Consiliul Judeţean Constanţa

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.