Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Remus Cernea, incompatibil!

Remus Cernea, incompatibil!(680)

Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că CERNEA REMUS-FLORINEL s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 20 septembrie 2013, întrucât a deţinut, simultan, calitatea de deputat şi funcţia de administrator al S.C. SED NOVE S.R.L.


Potrivit unui comunicat de presă al ANI, CERNEA REMUS-FLORINEL a încălcat dispozițiile art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de [...] administrator [...] la societăţile comerciale”.

Acesta a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.


„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.