Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Mihai Lupu: Reducerea substanţială a TVA la pâine: o măsură USL care îşi dovedeşte deja efectele pozitive

Mihai Lupu: Reducerea substanţială a TVA la pâine: o măsură USL care îşi dovedeşte deja efectele pozitive(1281)

Deputatul PNL Mihai Lupu a trimis, astăzi, un comunicat de presă referitor la reducerea TVA la pâine, pe care îl redăm mai jos.


Reducerea TVA la pâine de la 24 la 9% reprezintă una dintre cele mai curajoase măsuri luate de către un guvern după anul 2008, când criza economică mondială a dat primele semne de instalare. Partidul Național Liberal a susţinut acest tip de măsură deoarece consideră că reducerea fiscalităţii reprezintă singura soluţie cu impact major atât asupra consumului - deci este benefică pentru fiecare cetăţean -, cât şi asupra economiei în ansamblu şi a resurselor bugetare ale statului.

Liberalii au susţinut din totdeauna că pentru a avea o economie puternică trebuie să avem curajul să ne asumăm măsuri de impact real, viabile, care să încurajeze pe termen lung producţia, investiţiile şi consumul. De aceea, în 2005, am introdus cota unică de impozitare de 16%, care şi-a dovedit ulterior efectele pozitive asupra economiei, asupra accelerării atragerii marilor investiţii, dar şi asupra creşterii nivelului de trai, cu efecte majore asupra consumului.

Acum, prin reducerea TVA la pâine PNL a susţinut faptul că vom avea rezultate şi în ceea ce priveşte consumul, prin reducerea imediată a preţurilor pe întreg lanţul de producţie al pâinii, dar şi printr-o diminuare considerabilă a evaziunii fiscale pe acest segment. Aceasta este în primul rând o măsură destinată producătorilor din domeniul panificaţiei, pentru că taxa pe valoarea adăugată este plătită de aceştia şi cu efecte pozitive asupra buzunarelor cetăţenilor.

Primele rezultate ale acestei măsuri constau în faptul că majoritatea producătorilor şi comercianţilor au decis să scadă preţul pâinii chiar de la 1 septembrie, concomitent cu aplicarea deciziei Guvernului USL de reducere a TVA, reducerile de preţuri fiind cuprinse între 15% si 25%. Astfel, reducerea TVA la pâine a avut ca efect scăderea preţurilor în cazul a 71% dintre producători şi a 82% din comercianţi.
Considerăm că acesta este un semnal bun, care arată că piața funcționează, dar reușita totală a acestui proiect depinde și de asociațiile de producători.

De asemenea, credem că efectele pozitive asupra evaziunii fiscale din domeniul panificaţiei nu vor întârzia să apară. În acest sens efectul scăderii TVA la pâine va face obiectul unei analize la nivel guvernamental după 6-9 luni de la introducerea măsurii. PNL susține că, după efectuarea acestei analize, se va putea lua în considerare şi extinderea reducerii TVA la alte categorii de produse agricole cu impact asupra populaţiei.

Taguri: Mihai, Lupu, PNL, TVA, paine

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.