Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
O navă de pasageri nu a putut intra în portul Constanța din cauza furtunii

O navă de pasageri nu a putut intra în portul Constanța din cauza furtunii(879)

Silver Spirit, sub pavilion Bahamas, proprietate a companiei "Silversea", cu o lungime 195 m și o lățime de 26 m, a acostat frecvent în ultimii ani în Portul Constanța, în cursul croazierelor internaționale. Alarmat de violența furtunii ce s-a abătut pe litoralul românesc și pentru a nu pune în pericol integritatea navei și a pasagerilor, comandantul a decis marți dimineață redirecționarea vasului către portul bulgăresc Nessebar.

Directorul Căpităniei Constanța, Alexandru Mezei, a declarat astăzi pentru AGERPRES că, deși fuseseră luate măsuri de restricționare a navigației în port, încă din cursul nopții, din cauza vântului care suflă cu peste 80 km/oră din nord și nord-est și a valurilor înalte de 5-6 metri, autoritățile navale au acordat permisiunea de intrare în port pentru vasul de croazieră, dar comandantul a decis să ducă nava la adăpost, la sud de Capul Caliacra.

Vântul deosebit de puternic și vizibilitatea mult redusă din cauza ploii au determinat autoritățile, încă de luni seară, să suspende temporar operațiunile de încărcare-descărcare și navigația în porturile maritime comerciale românești, precum și tranzitarea prin ecluzele de pe Canalul Dunăre—Marea Neagră.


Sursa: Agerpres

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.