Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
info utile
Primăria Municipiului Constanța continuă săptămâna aceasta acțiunile de dezinsecție în partea de sud a orașului

Primăria Municipiului Constanța continuă săptămâna aceasta acțiunile de dezinsecție în partea de sud a orașului(545)

 Astfel, parcurile, scuarurile, spațiile verzi dintre blocuri din zona Gării, Poarta 6, Km 4-5, Km 5, sunt stropite cu substanțe care au rolul de a menține un nivel scăzut al densității insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli.

În această perioadă, apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare, trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) pentru evitarea contactului cu insecticidele.

De asemenea, trebuie aplicate măsuri suplimentare precum cosirea la timp a vegetației ierbicole, folosirea cremelor, sprayurilor cu substanțe repelente de către persoanele cu risc, (paznici, personal de la salubrizare, stații de pompare ape, etc.), aplicarea tratamentelor chimice inclusiv în spațiile și clădirile abandonate, aplicarea zgărzilor antiparazitare la câini.

Atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze activităţile de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3.  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.