Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Sărbători de poveste la creșele constănțene

Sărbători de poveste la creșele constănțene(616)

Copiii din creșele din oraș s-au pregătit temeinic să îl primească pe Moș Crăciun așa cum se cuvine.

Pe acorduri de colinde, sub îndrumarea personalului specializat, micuții au împodobit bradul cu beteală, globuri, beculețe, dar și cu multe bomboane. Sub bradul frumos împodobit, Moșul va lăsa fiecăruia câte un cadou, pentru că cei mici au fost cuminți și și-au ascultat părinții.

Apoi au schimbat decorul și în sălile de grupă şi au înlocuit podoabele cu unele potrivite acestei perioade.

Și pentru că au muncit din greu, năzdrăvanii au primit și o răsplată. Și nu una oarecare, ci una dulce, cu miros de sărbătoare - turtă dulce. Dar și aici, micuții și-au adus aportul, ei au fost cei care au ornat prăjiturile aromate.

Chiar dacă au vârste cuprinse între un an şi trei ani, toţi copiii din creșele constănțene sunt implicaţi în luna decembrie în aceste activităţi educative specifice anotimpului alb.  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.