Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

PDL îi cere prefectului să atace în contencios majorarea retroactivă a gigacaloriei(1561)

Organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal a trimis astăzi, 28.03.2013, o adresă prefectului judeţului, Eugen Bola, prin care îi solicită să atace în contencios-administrativ hotărârea Consiliului Local Constanţa prin care s-a stabilit majorarea retroactivă a preţului gigacaloriei.

Citiți și: http://www.ziarultimpul.ro/articol/pre%C8%9Bul-gigacaloriei-a-crescut-vezi-cu-c%C3%A2t-%C8%99i-de-ce.html

PDL Constanţa i-a transmis reprezentantului Guvernului în teritoriu că majorare retroactivă a preţului gigacaloriei nu numai că este ilegală, dar împovărează şi mai mult viaţa constănţenilor, care oricum plătesc una dintre cele mai scumpe gigacalorii din ţară. Mai mult decât atât, tactica administraţiei publice locale conduse de primarul Radu Mazăre de a scumpi retroactiv căldura furnizată populaţiei nu poate duce cu gândul decât la rea-voinţă sau la necunoaşterea legii. Consilierii locali PDL au votat împotriva acestei hotărâri pentru că nu au dorit să fie părtaşi la ilegalităţile puse la cale de administraţia publică locală condusă de Radu Mazăre.

De asemenea, PDL Constanţa i-a reamintit lui Eugen Bola că, din postura de reprezentant al Guvernului în teritoriu, este apolitic, chiar dacă în trecut a fost membru al Partidului Naţional Liberal şi al USL-ului. „Nu lăsaţi considerentele politice să fie o piedică în respectarea legilor acestei ţări. Aşadar, domnule prefect, PDL Constanţa vă solicită prin intermediul acestei adrese să aplicaţi măsurile legale şi să atacaţi în contencios-administrativ hotărârea Consiliului Local Constanţa, o decizie ilegală şi batjocoritoare pentru constănţeni“, se mai arată în documentul semnat de preşedintele organizaţiei judeţene PDL Constanţa, senator Christian Gigi Chiru, adresat prefectului Eugen Bola.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Noi și ai noștri. PSD!
scris de Florin Dinu
Am așteptat de ni s-au lungit urechile. Nu cădeau la pace deloc. Ce guvern punem? Câți sunt de la noi, câți de la ei, câți de la ăilalți, că(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.